Actualitate

24 de români şi un moldovean au fost evacuaţi din cauza războiului din Yemen

"În cursul nopţii precedente şi pe tot parcursul dimineţii a fost derulată o acţiune de evacuare a doi cetăţeni români din portul Al Hudaydah. Operaţiunile s-au finalizat cu succes, cei doi cetăţeni români aflându-se în prezent pe o navă maritimă aparţinând Republicii Islamice Pakistan, cu destinaţia Djibouti", precizează MAE, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ministerul de Externe informează că, în afara celor doi cetăţeni români, pe lista de evacuare de astăzi s-au aflat încă patru cetăţeni români, dar aceştia din urmă au refuzat, din motive personale, îmbarcarea şi evacuarea din portul Al Hudaydah.

"MAE rămâne, însă, în legătură cu cetăţenii români care au refuzat îmbarcarea propusă astăzi", se arată în comunicat.

Până la acest moment, numărul cetăţenilor evacuaţi din Yemen ca urmare a deteriorării severe a situaţiei de securitate, este de 24 de cetăţeni români, la care se adaugă doi yemeniţi şi un cetăţean al Republicii Moldova, care sunt membri de familie.

Totodată, Ministerul de Externe precizează că, în cursul dimineţii de luni, membrii Celulei de Criză au avut o întâlnire cu şeful biroului din România al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), în cadrul căreia a fost reiterată necesitatea continuării "eforturilor conjugate pentru evacuarea în condiţii de siguranţă a tuturor cetăţenilor români aflaţi în prezent în Yemen".

Tot în cursul zilei de luni, consulul onorific al Republicii Yemen, acreditat de curând în România, a fost invitat la o discuţie cu conducerea Departamentului Consular, ocazie cu care i s-a solicitat sprijinul în cadrul demersurilor de evacuare a cetăţenilor români, acesta arătând întreaga disponibilitate pentru continuarea implicării în acţiunile aflate în derulare.

În egală măsură, MAE prin intermediul misiunilor diplomatice din regiune, menţine legătura permanentă cu toate autorităţile implicate în acţiunile de evacuare.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că pe site-ul său a fost postat, încă din anul 2011, un avertisment ferm de călătorie pentru Yemen, care conţine nivelul maxim de alertă: "Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara"!

"Această alertă de călătorie a fost adusă la cunoştinţa publicului larg în mod constant în tot acest interval prin intermediul celor două instrumente moderne de informare ale MAE – serviciul de alertă prin SMS «Un SMS îţi poate salva viaţa!», lansat în luna octombrie 2012, prin intermediul căruia cetăţenii români, odată ajunşi într-un stat considerat de risc primesc coordonatele misiunii diplomatice române, respectiv prin intermediul aplicaţiei «Călătoreşte în siguranţă», lansată în anul 2014, care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone", se mai arată în comunicat.

Cinci sute nouăsprezece persoane, majoritatea civili şi 90 de copii, au fost ucise în ultimele două săptămâni de violenţe în Yemen, a anunţat, joi, coordonatoarea operaţiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos, citată de Associated Press.

În plus, aproximativ 1.700 de persoane au fost rănite, iar alte zeci de mii şi-au părăsit locuinţele.

În acest context, Valerie Amos şi-a exprimat, în special, îngrijorarea faţă de "siguranţa copiilor, care sunt prinşi la mijloc".

Arabia Saudită a declanşat săptămâna trecută Operaţiunea "Furtuna Determinării", în scopul "apărării Administraţiei legitime" a preşedintelui yemenit Abdrabbuh Mansour Hadi. Avioane de vânătoare saudite bombardează poziţii rebele din capitala Yemenului, Sanaa, şi din nordul ţării. La operaţiuni participă şi avioane din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Maroc şi Sudan.

Miliţiile şiite huthi, susţinute de Iran, avansaseră spre sudul Yemenului, o ţară aflată în anarhie după ce insurgenţii au ocupat capitala, în septembrie 2014. Serviciile de securitate yemenite sunt staţionate în sudul ţării, unde se afla preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, susţinut de Statele Unite. Preşedintele Yemenului a plecat în exil săptămâna trecută. În Yemen sunt active şi celule ale organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia şi ale grupului Stat Islamic, două reţele teroriste sunnite.

Arabia Saudită, o ţară preponderent sunnită, acuză Iranul şiit, principalul adversar regional, că alimentează conflictul interconfesional din Yemen prin susţinerea insurgenţilor şiiţi huthi. Arabia Saudită este unul dintre aliaţii strategici ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu.
sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *