3 milioane de euro vor fi investiţi în comunităţi de pe ambele maluri ale Nistrului
Astăzi au fost anunţate cele 20 de comunităţi de pe ambele ale Nistrului care vor implementa proiecte de infrastructură socială, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE).
Peste 3 milioane de euro vor fi investiţi pentru condiţii mai bune pentru populaţie în instituții medicale, educaționale, de cultură, sport. Lucrările de renovare vor demara până la finele lui 2015. Valoarea financiară a fiecărui proiect variază de la 94.000 la 190.000 de euro.
„Uniunea Europeană face tot posibilul pentru a susține platformele de cooperare comună ale reprezentanților autorităților locale și societății civile de pe cele două maluri ale râului Nistru”, a afirmat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.
Proiectele au fost selectate din rândul celor 135 de propuneri depuse de 95 de localităţi de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Suntem încântați să vedem cum reprezentanții comunităților locale, partenerii de implementare și beneficiarii își direcționează eforturile spre identificarea propunerilor care vizează sporirea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Suntem convinși că realizarea acestor proiecte va contribui esențial la îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, susţine reprezentanta adjunctă PNUD Moldova, Narine Sahakyan.
Printre edificiile care vor fi modernizate sunt Centrul de reabilitare a victimelor violenței domestice și a traficului de ființe umane din Tiraspol, secția Boli infecțioase a spitalului raional din Rezina, și altele.
O atenție deosebită a fost oferită și comunităților în care anterior nu au fost realizate proiecte prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. În acest sens, Centrul Contact şi ONG-ul Interaction din Tiraspol au oferit consultanță în domeniul consolidării capacităților pentru reprezentanți din peste 50 de localităţi.
În total, vor fi realizate 30 de proiecte de optimizare a infrastructurii sociale pe cele două maluri ale Nistrului. Etapa ulterioară de selectare va fi anunțată în 2016. Numărul iniţiativelor susţinute este repartizat în mod egal pe ambele maluri ale râului Nistru.
Începând cu anul 2009, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” au fost realizate peste 50 proiecte de îmbunătățire a obiectelor de infrastructură socială.
TIMPUL.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!