30 ianuarie în istorie. S-a născut I. L. Caragiale
Nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist, Caragiale e considerat cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Începutul activităţii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul „Telegraful” din Bucureşti, unde a susţinut rubrica de anecdote intitulată „Curiozităţi”. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista „Ghimpele”, unde şi-a semnat unele dintre cronici cu pseudonim. Numele întreg îi apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului „Versuri” în „Revista contemporană”, unde la 4 octombrie 1874, vine cu trei pagini de poezie. A făcut şi gazetărie, la bisăptămânalul „Alegătorul liber”, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875-1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase numere din „foiţa hazlie şi populară”, „Claponul”. Între anii 1876 şi 1877 a fost corector la „Unirea democratică”. În 1878-1881 a colaborat la „Timpul”, alături de Eminescu, Ronetti-Roman şi Slavici.
În 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale „Junimii” şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit „O noapte furtunoasă” într-una din şedinţele de la „Junimea”. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa „O noapte furtunoasă”. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889, Caragiale a înfiinţat revista umoristică „Moftul român”.
A fost şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti, bucurându-se de un mare respect în rândurile tuturor artiştilor şi ale militanţilor pentru cauza naţională.