34 de elevi din Rezina au fost internaţi după un nou caz de intoxicaţie cu insecticide
În liceul din satul Cuizăuca, a avut loc o nouă intoxicaţie în masă, după ce elevii au intrat în aceeaşi încăpere. În prezent în total sunt internaţi 34 de copii.
Solicitată de IPN, directoarea spitalului raional, Nina Postu, a declarat că starea copiilor este grav-medie. Elevii au fost internaţi cu simptome de cefalee, greţuri, vomă şi dureri în regiunea epigastrică. „Situaţia după tratament s-a ameliorat vădit, copiii la moment se simt bine. Doar un copil avem mai grav, cu pneumonie bilaterală, care a fost descoperită în paralel. Se consideră că au fost zile de vacanţă şi a fost aerisire necorespunzătoare şi la primele ore după ce au intrat copiii în şcoală în prima zi de ore, din nou s-au simţit mai prost”, a menţionat Nina Postu.
Ministerul Sănătăţii menţionează într-un comunicat de presă că instituţia de învăţământ şi-ar fi reluat activitatea într-o perioadă de timp prea scurtă, iar încăperile nu au fost supuse tuturor măsurilor de expertiză, aerisire şi dezinfectare. „Astfel, din cauza lipsei de comunicare, dar şi de profesionalism, atât a responsabililor pentru identificarea şi înlăturarea cauzei intoxicaţiei, cât şi a celor care au permis deschiderea instituţiei de învăţământ, fără a avea o autorizaţie de la Centrul de Sănătate Publică din Rezina, a avut de suferit un nou grup de copii”, se spune în comunicat.
Ministerul menţionează că toţi responsabilii de comiterea acestor erori, vor fi aspru sancţionaţi. Totodată, printr-un ordin al ministrului sănătăţii va fi demis medicul-şef al Centrului de Sănătate Publică din Rezina.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, intoxicaţiile au survenit după ce un elev a spart un flacon cu insecticid de tip B-58 în sala de festivităţi a liceului. După primul caz de intoxicaţie, toţi elevii au fost externaţi.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!