Film

4 ani de la moartea lui Colea Răutu

Veşnic îndrăgostit de fotbal, Colea a jucat în adolescenţă pentru echipa uzinelor Mociorniţa, absolvind apoi Conservatorul de Artă Dramatică înainte de a ajunge corist la Opera din Cluj. Şi-a făcut debutul la Teatrul de Revistă ”Cărăbuş”, condus de Constantin Tănase, având colaborări de notorietate şi cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Vreme de 16 ani, până în 1968, a jucat numai la Teatrul Giuleşti. Are la activ roluri de prim plan în peste 70 de filme şi seriale, cum ar fi ”Toate pânzele sus!”, ”Moara cu noroc”, ”Mihai Viteazul”, ”Fraţii Jderi”, ”Nemuritorii” sau ”Pintea”.

Suporter înfocat al Rapidului, nelipsit de la meciurile din Giuleşti, Colea Răutu a murit într-o zi de 13 mai, în 2008, ca urmare a agravării unei suferinţe hepatice mai vechi. ”Moartea nu este cel mai grav lucru care ţi se poate întâmpla…Mai rău mi se pare să mori zilnic, câte puţin, aşteptând ca viaţa să-ţi ofere ea ceva…Nu, tu trebuie să-ţi iei totul de la viaţă, aşa se face, asta e regula”, spunea maestrul într-un interviu mai vechi din almanahul Cinema. Când a plecat dintre noi, Colea Răutu avea 95 de ani şi conştiinţa faptului că în urma sa a lăsat o carieră impresionantă, din care generaţiile viitoare vor avea ce să înveţe şi să înţeleagă.

Via Libertatea 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *