Starea principatelor românești se agravase mult în timpul domniilor fanariote. Regimul acestor domnitori, dominat de corupție, fiscalitate excesivă și abuzuri de tot felul, conjugat cu efectele dominației otomane precum și a războielor ruso-turce a agravat starea și așa grea a țărănimii din principate. Ca un protest, în ianuarie 1821, în Muntenia se declanșează mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, care, pe parcurs ia amploare cu nimic mai joasă unei adevărate revoluții.
Odată cu moartea ultimului domnitor fanariot din Muntenia, Alexandru Șuțu, se crea o posibilitate de acțiune pentru boierii pămînteni care doreau înlăturarea domnilor fanarioți. Conducerea Munteniei a fost preluată de un Comitet de ocîrmuire, constituit dintr-un grup de boieri pămînteni: Gr.Brîncoveanu, Barbu Văcărescu și Grigore Dimitrie Ghice, viitorul domnitor. Comitetul de ocîrmuire încheie înțelegerea cu Tudor Vladimirescu, comandant al pandurilor în anii războiului ruso-turc 1806-1812, mandatîndu-l să declanșeze mișcarea armată întru acapararea puterii în Muntenia.
În Oltenia, mișcarea armată capătă caracterul unei revoluții de redeșteptare națională, alipind țărani și orășeni, fapt care impune corecții în programul și acțiunile lui Tudor Vladimirescu întru satisfacerea nevoilor nu doar a boierimii ci și a țărănimii și orășenimii. În așa mod se consituie Adunarea Norodului, ca o oștire revoluționară, care la Slatina atinge deja cifra considerabilă de 10 000 oameni.
Sursa: Istoria.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
