400 de tineri au simulat cazuri de salvare și incendii alături de pompieri
Exercițiul de simunare a fost organizat de Direcția Situații Excepționale Bălți, Direcția Salvatori și Pompieri și Asociația Obștească ”Moștenitorii”, cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Astfel, cei peste 400 de elevi au efectuat împreună cu salvatorii și pompierii simulări de salvare în caz de incendiu, descarcerare în caz de accident rutier și alte situații excepționale frecvente.
Ana Bogaciuc, elevă la Colegiul Industriei Uşoare din Bălţi, declară că s-a simțit ca într-un film de acţiune, atât de aproape de realitate a fost simularea. „Sper ca şi în viaţa reală să mă descurc la fel de bine”, spune eleva. „Asemenea exerciţii sunt mai mult decât binevenite, întrucât e mai relevant să vezi cu ochii tăi cum să reacţionezi în caz de dezastre, decât să citeşti asta din cărţi. Simularea unor astfel de cazuri este extrem de utilă”, susţine Ghenadie Guţu, profesor la Colegiul Tehnic Feroviar din Bălţi.
Ulterior, echipele instituiților de învăţământ au participat la un concurs dedicat temei protecției civile. Între timp, profesorii și directorii celor 10 instituții de învățământ implicate au conceput un plan de formare și implicare a tinerilor în activități de protecție civilă și de prevenire a situațiilor excepționale.
Exerciţii similare vor avea loc pe și 14 octombrie la Ungheni.
Zilua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, a fost instituită la 21 decembrie 2009 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru data de 13 octombrie a fiecărui an. Astfel, se contribuie la promovarea unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor dezastrelor. În anul 2015, Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre are ca temă educarea de abilități și promovarea de cunoștințe pentru protecția personală și a celor din jur.
TIMPUL.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!