500 de militari ruși desfășoară un exercițiu tactic în Transnistria
Exercițiul are scopul de a testa capacitatea de blocare și lichidare a unei grupări convenționale, care ar încerca să destabilizeze situația și să captureze obiective strategice din regiune, transmite RIA „Novosti”.
Nu este vorba despre un atac asupra unui inamic convențional, ci despre exersarea unor metode de acțiune în cazul escaladării situației în Zona de Securitate, susține comandantul contingentului de trupe ruse din Transnistria, Dmitri Zelenkov, citat de agenția rusă.
Exercițiul se va încheia la sfârșitul lunii mai, cu o etapă de trageri pe timp de noapte, precizează sursa citată.
Conform datelor vehiculate de Ministerul Apărării al Federației Ruse, contingentul de trupe ruse dislocat în Transnistria ar fi format în prezent din aproximativ 1300 de militari. 350 dintre aceștia execută „sarcini de menținere a păcii”, în cadrul Forțelor de pace comune amplasate de-a lungul Nistrului, iar restul păzesc depozitele de muniții din apropierea localității Cobasna.
Militarii aflați sub comandamentul Federației Ruse au participat la parada militară organizată la Tiraspol pe 9 mai, fapt care a provocat protestul autorităților de la Chișinău.
Sursa: radiochisinau.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!