Actualitate

6 iulie: Zi de doliu în memoria victimelor deportărilor staliniste

Potrivit Mitropoliei Moldovei, la 6 iulie, la ora 10.00, va fi ținut un minut de reculegere.

Totodată, în toate lăcașele sfinte vor fi trase clopotele și se va săvârși o slujbă de pomenire a celor trecuți în neființă în urma deportărilor staliniste, dar și pentru cei decedați în închisorile comuniste.

În prezent, în Republica Moldova locuiesc aproximativ 8000 de deportați.

Cel de-al doilea val de deportări în masă din Basarabia a avut loc pe 6-7 iulie 1949. Oamenii erau încărcați în trenuri și duși spre Siberia și Kazahstan.

În total, au existat trei valuri de deportări în masă: în iunie 1941, iulie 1949 şi aprilie 1951.

Sursa: moldpres.md


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *