Chișinău

6 străzi din centrul Chişinăului vor fi reparate

Primarul general Dorin Chirtoacă a prezentat ieri următorul proiect major pe care băncile europene sunt gata să-l finanţeze. E vorba de reparaţia integrală a şase străzi principale din centrul istoric al Chişinăului. Lucrările vor ţine de modernizarea completă a infrastructurii: reţele subterane, trotuare, parcare, iluminat public etc. Străzile selectatea sunt bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. 31 august 1989, str. Vasile Alecsandri, str. Alexandru cel Bun, str. Tighina şi str. Constantin Negruzzi. Costul total al proiectului se ridică la suma de 22 milioane de euro, bani pe care Primăria intenţionează să-i împrumute de la Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI). Dorin Chirtoacă a precizat că străzile au fost selectate nu de Primărie, ci de experţii BERD, care au calculat fluxul de circulaţie şi impactul economic ce-l va avea reparaţia acestora.

Însă, ultiml cuvânt îl va avea de spus Consiliul Municipal din Chişinău. Fracţiunile din CMC trebuie să aprobe împrumutul. „Nu văd de ce un proiect de dezvoltare a municipiului Chișinău să fie respins”, a opinat primarul. Creditul va fi acordat pentru un termen de 10 ani, cu o perioada de graţie de 2 ani şi o dobândă de 5%. Municipalitatea de asemenea va trebui să co-finanţeze acest proiect cu circa 10 milioane de euro.

Timpul.md (I.M.)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *