60 de dosare au fost depuse la Moldova ECO Energetică
Constatarea a fost făcută în cadrul ședinței Consiliului de administrare a celui mai mare concurs de inițiative de succes în domeniul energiei regenerabile și a eficienței energetice.
Termenul de înregistrare la competiție a expirat la 20 septembrie a.c., fiind admise proiecte realizate în totalitate. Astfel, cele mai multe dosare au fost depuse la categoria bioenergie – 24, aceasta fiind și cea mai diversă în subcategorii destinate producătorilor de combustibili solizi, lichizi din biomasă, producătorilor de utilaje și generarea energiei termice din biomasă etc. 14 dosare au fost depuse la categoria eficiență energetică și câte un dosar – la categoriile cea mai bună inițiativă în domeniul energiei eoliene, hidraulice, geotermale și educațional.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat în cadrul ședinței că în spatele fiecărui dosar stă o istorie de succes, cu o investiție realizată, cu locuri de muncă create, cu servicii noi oferite cetățenilor. Valeriu Lazăr a apreciat că sectorul eficienței energetice a luat avânt, iar competiția va putea selecta cele mai bune exemple de succes pentru a încuraja și alte persoane să beneficieze urmare a realizării unor proiecte similare.
În cadrul ședinței a fost aprobați noi membri ai Consiliului de administrare a competiției – din partea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Educației și luată decizia de a include în fiecare panel de evaluare a dosarelor și câte un reprezentant al societății civile și a instituțiilor de stat.
Amintim că Moldova ECO Energetică, organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică și Ministerul Economiei, cu sprijinul Proiectului UE-PNUD Energie și Biomasă, este la a treia ediție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!