66 de persoane sunt date dispărute după ce un vas cu imigranţi clandestini indonezieni a naufragiat
"Un vas de lemn cu 97 de indonezieni la bord s-a scufundat la sosire în portul Klang, în apropiere de Banting", a declarat pentru AFP Mohamad Zuhri, purtătorul de cuvânt al Agenţiei malaysiene a poliţiei maritime, adăugând că 31 de persoane au fost salvate.
"Indonezienii erau pe punctul de a intra ilegal în Malaysia traversând strâmtoarea Malacca", a adăugat el.
Vasul s-a scufundat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a precizat oficialul, fără să fie în măsură să ofere detalii despre cauzele producerii accidentului şi capacitatea ambarcaţiunii.
Astfel de incidente au loc frecvent, ţinând cont de faptul că mii de imigranţi încearcă să ajungă în Malaysia la bordul unor ambarcaţiuni fragile, în speranţa găsirii unui loc de muncă în construcţii, fabrici sau pe plantaţii, sectoare evitate în general de malaysieni.
Indonezienii, care sunt de departe cei mai numeroşi dintre imigranţii clandestini din Malaysia, aleg frecvent să traverseze strâmtoarea Malacca în cursul nopţii.
În august 2013, o ambarcaţiune cu aproximativ 40 indonezieni la bord, presupuşi imigranţi cladestini, a naufragiat în plină noapte în largul coastelor Malaysiei.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!