660 de milioane de euro ar fi necesari pentru reabilitarea termică a tuturor blocurilor de locuit din municipiul Chişinău
Potrivit autorilor studiului, pentru reabilitarea termică a blocurilor locative din Chișinău sunt necesare investiții de circa 3500 de euro pentru un apartament, însă aceste măsuri sunt dificil de implementat. Iar asta nu doar din cauza sumei enorme necesare, dar și din cauza capacității reduse a asociațiilor de proprietari de a implementa proiecte în acest sens.
Directorul tehnic adjunct al SA „Termocom”, Marin Crutoi, susține că este nevoie de a schimba modalitatea de furnizare a energiei termice în blocuri, de la așa numitul sistem vertical, cum este în prezent, la unul orizontal, care ar permite reglarea căldurii de către fiecare proprietar de apartament. Un proiect în acest sens a fost deja implementat la patru blocuri construite din capitală.
Recent, a fost aprobat un plan de fuzionare a furnizorului de căldură cu centralele electrice de termoficare. Ca urmare, vor fi investite peste 30 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului actual de încălzire din surse externe. Cât privește blocurile locative din Chișinău, gestionate de întreprinderile municipale, din 2009 din bugetul capitalei nu se mai alocă surse pentru întreținerea lor. Gestionarii sunt nevoiți să folosească doar banii acumulați lunar de locatari, care constituie câte un leu pentru fiecare metru pătrat de spațiu locativ.
Potrivit reprezentantului Direcției locative-comunale și amenajarea teritoriului, Vlad Ungureanu, acest tarif acoperă doar 30 la sută din suma necesară pentru întreținerea curentă a blocurilor municipale.
Recent, Primăria Chișinău a inițiat un proiect de eficiență energetică, ce presupune înlocuirea geamurilor de la scările blocurilor de locuit și ușile de la intrare cu geamuri termopan și, respectiv, uși noi. Proiectul are susținere europeană, iar costul estimative al lucrărilor este de circa 15 mii de lei pentru o scară de bloc cu cinci nivele și circa 30 de mii de lei pentru o scară de bloc cu nouă nivele.
Sursa: trm.md