7 ani de la marșul unioniștilor prin Bălți / GALERIE FOTO de Ramin Mazur
Duminică, 5 august, când membrii şi simpatizanţii platformei civice „Acţiunea 2012” au planificat să desfăşoare un marş paşnic, autorizat, au avut loc mai multe confruntări cu contramanifestanţi – locuitori ai oraşului, reprezentanţi ai unor partide politice şi asociaţii obşteşti, care se autocalifică patriotice. Dintre persoanele publice, la manifestaţiile împotriva unioniştilor au participat Victor Şelin, preşedintele Partidului Social-Democrat, Maia Laguta, preşedintele asociaţiei „Salvgardare”, Mihail Formuzal, başcanul UTA Găgăuzia şi alţii.
Aceştia au mers în capitala de nord a Republicii Moldova de dimineaţă, afirmând că unioniştii ar fi schimbat ora marşului, de la 15.00, anunţată iniţial, la ora 10.00, pentru a evita confruntarea cu contramanifestanţii. Potrivit unor date, din Chişinău au plecat 4 autocare cu persoane care ar fi fost contra marşului unionist, iar başcanul Găgăuziei a venit cu încă 2 autocare de contramanifestanţi.
Poliţia a fost nevoită să-i cuprindă în cerc pe unionişti pentru a-i apăra de supranumiţii statalişti. Potrivit presei, susţinătorii lui Victor Şelin au bruscat câţiva oameni care scandau pro România, totodată aceştia au aruncat cu ouă în poliţiştii care stăteau în jurul unioniştilor.
În timpul unor altercaţii, a fost lovită cu o piatră o jurnalistă a unui post de televiziune din Chişinău. Tânăra a fost internată la spital cu plagă la cap. Poliţiştii au comunicat că agresorul ar fi fost reţinut. Totodată, poliţia a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene pentru a calma spiritele. Câţiva indivizi au fost prinşi cu bâte la ei, poliţia presupune că doreau să le folosească în timpul ciocnirilor.
Foto: Ramin Mazur
06.08.2012
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!