Actualitate

700 de kg de peşte, furate dintr-un lac din Soroca urmau să ajungă în piețele din capitală

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, peştele era transportat într-un automobil observat de către un echipaj de patrulare. Mijlocul de transport a virat de pe un lan pe drum de ţară, în apropierea satului Alexandru cel Bun, raionul Soroca, şi părea supraîncărcat.

Efectuând controlul automobilului, poliţiştii au depistat în portbagaj 12 saci cu peşte, în cantitate de aproximativ 700 de kilograme. Şoferul, un bărbat de 45 de ani originar din comuna Ciorăscu, municipiul Chişinău, nu a putut prezenta inspectorilor actele de provenienţă a mărfii şi a recunoscut că peştele urma să ajungă în pieţele din capitală.

Marfa a fost ridicată, iar ca urmare a investigaţiilor se va decide dacă va fi confiscată.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru furt. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă amendă în mărime de la 6 la 20 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *