Social

80 de case acordate cu titlu gratuit participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl

Ministerul Muncii și Protecției Sociale va transmite, cu titlu gratuit, locuințele din blocul locativ situat în municipiul Chișinău, pe strada Alba Iulia, participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl. Un proiect în acest sens a fost aprobat de cabinetul de miniștri și urmează a fi transmis spre examinare Parlamentului, scrie Realitatea.md.

Proiectul are scopul să asigure cu locuințe cetățenii care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și nu au beneficiat, până în prezent, de susţinerea statului la procurarea sau construcţia unei locuinţe, în conformitate cu legislația în vigoare.

Cele 80 de locuințe vor fi repartizate de către o Comisie formată din reprezentanții mai multor instituții și autorități publice, precum și ai asociațiilor obștești.

De menționat că lucrările de proiectare și construcție a bunului imobil au început în anul 2006 și au costat circa 67 milioane de lei, mijloace financiare care au fost alocate treptat din bugetul de stat.

Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl beneficiază de mai multe măsuri de protecție socială și înlesniri din partea statului, între care: alocații lunare de stat, ajutor material anual pentru însănătoșire, ajutor material în ajunul zilei de 26 aprilie, bilete de tratament în instituţiile balneosanatoriale, înlesniri la calcularea pensiei pentru limită de vârstă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *