90 mii de țigarete de contrabandă urmau să ajungă ilegal în România
La începutul săptămânii trecute, în zona de frontieră Lipcani, ofițerii de investigație ai Direcției regionale NORD, acționând în baza unei informații operative, au reținut pe direcția Criva-Cuzlău, în apropiere de râul Prut, un mijloc de transport fără numere de înmatriculare. Autovehiculul era condus de un cetățean al Republicii Moldova de 22 de ani, domiciliat în satul Coteala, raionul Briceni.
În timpul cercetărilor la fața locului, polițiștii de frontieră au observat că persoana era echipată pentru trecerea înot a râului Prut, având asupra sa costumul etanș pentru scufundări. Mai mult, după verificarea mașinii s-au depistat, aranjate și pregătite pentru transportare în țara vecină, trei colete a câte trei cutii cu țigări cu timbru de acciz al R.Moldova. Valoarea celor 90.000 de țigarete depășește 40.500 lei.
În declarațiile sale, tânărul a recunoscut că intenționa să treacă întreaga cantitate de țigări peste râul Prut, cu scop de comercializare pe "piața neagră" de desfacere a României. Totodată, din cercetările ulterioare s-a aflat că moldoveanul nu este la prima abatere de la lege, acesta anterior fusese condamnat de către Justiția română pentru contrabanda cu țigări.
Continuarea investigațiilor pe evenimentul dat a rezultat depistarea încă a unui lot de țigări și identificarea altor persoane implicate în activitatea de contrabandă. Membrii aceluiași grup criminal la data de 9 februarie 2016 au organizat transportarea produselor de tutungerie peste frontiera de stat prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani. Însă datorită schimbului operativ de date și măsurilor întreprinse, pe teritoriul țării vecine colegii români au reținut alte trei colete, în care se conțineau aceiași cantitate de țigări – 90.000 țigarete valorificate la suma de peste 40.500 lei.
În baza celor depistate, angajații Poliției de Frontieră desfășoară un șir de acțiuni de investigație în vederea stabilirii întregii activității infracționale a grupului criminal.
TIMPUL.MD