Social

A ademenit o minoră în apartamentul său și a violat-o. Individul este căutat de poliție

Un tânăr în vârstă de 26 ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru privațiunea ilegală de libertate a unei persoane și viol.

Procuratura Generală (PG) menționează că acuzatorii de stat nu sunt de acord cu termenul pedepsei și vor contesta cu apel sentința, insistând asupra aplicării unei pedepse de 12 ani de închisoare, transmite Știri.md.

Bărbatul este acuzat că în seara zilei de 17 martie 2019 a convins o minoră, care îi era vecină, să vină la el în apartamentul pe care închiria. Odată ce a intrat, tânărul a închis ușa, a scos mânerul și l-a aruncat pe geam.

Astfel la solicitările insistente ale minori să fie lăsată să plece, inculpatul a refuzat. Acesta a apucat-o de gât, a amenințat-o cu moartea și apoi a violat-o.

Procuratura menționează că actualmente individul se ascunde de organul de urmărire penală și a fost anunțat în căutare. Termenul executării pedepsei urmează să fie calculat din momentul reținerii acestuia.

De asemenea, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului cheltuielile judiciare în mărime de 7.020 de lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *