Eveniment

A cincea seara de proteste non-stop în Moldova: „Noi chiar cerem mai mult decât Platforma DA”

Pe Eugen Pivovarciuc, un elev de 19 ani la un colegiu din Capitală, l-am întâlnit cu alți colegi lângă McDonalds, unde ajungeau ecouri ale discursurilor din PMAN. Era înfășurat într-un drapel pe care l-a cumpărat cu o 100 de lei în piața de suveniruri din scuarul Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Venea de la protest. Zice că își dorește un viitor mai bun. Am încercat să înțeleg ce înseamnă un viitor mai bun pentru el. „Vreau ca Republica Moldova să fie un stat independent și prosper și să aibă relații bune cu vecinii”, spune tânărul și aduce drept exemplu Belarusul condus Alexandr Lukașenko. Își scoate apoi buletinul ca să-mi arate ștampilele de pe fișa de însoțire, ce dovedesc faptul că a participat la ultimele alegeri. La parlamentarele de pe 30 noiembrie 2014 a votat pentru partidul lui Renato Usatîi tot în semn de protest, pentru că această formațiune politică a fost scoasă din cursă în ajun de scrutin. Acum, dacă ar fi alegeri anticipate stă la dubii dacă l-ar mai vota pe șeful Partidului Nostru. „În Moldova totul e putred, majoritatea moldoveni sunt corupți, ar trebui să vină un străin, un european ca să ne conducă, altfel nu vom scăpa de cumetrism”, spune băiatul. Aduc vorba de Unire, dar Eugen respinge această idee, deși, ulterior, spune că Iohannis e un președinte bun și aduce exemplul României în lupta cu corupția.

Joi, aproape de miezul nopții, numărul protestatarilor nocturni a crescut. O bună parte din ei lucrează sau învață în timpul zilei, iar seara vin și dorm în cort sau petrec noaptea în discuții. Așa trece timpul mai repede. Indiferent că sun unioniști sau nu, oamenii vor un singur lucru – să-i vadă dați jos de la putere pe guvernanți, dar cel mai bine după gratii. Întâlnirile și argumentele aduse de premierul Valeriu Streleț și spicherul Adrian Candu nu a zdruncinat poziția oamenilor. „Streleț spune să-i lăsăm să facă ordine. Păi ce au făcut șase ani de zile? Ei ne mint prin aceea că se schimb între ei cu funcții, și pun iarăși un prim-ministru din aceeași gașcă. Evident că nu se va schimba nimic. Pur și simplu ne consideră atât de proști și înapoiați încât este chiar ofensator pentru oameni și stârnește și mai multă revoltă împotriva lor”, spune Alexandru, un medic de 31 de ani. El stă într-un cort oferit de donatori, pentru că la un salariu de 3000 de lei nu poate să-și cumpere unul. Ar pleca din Piață dacă s-ar îndeplini următoare condiții: alegeri anticipate pe circumscripții, formarea unui guvern meritocrat, reducerea numărului deputaților din Parlament la 80 de persoane, schimbarea directorilor la întreprinderile de stat care primesc salarii cosmice. „În general, cererile Platformei DA ar putea fi completate, mai cristalizate. În general, sunt bune și populația le susține. Noi chiar cerem mai mult, decât platforma. Toată lumea vrea să-i dea jos pe Plahotniuc și Filat și familiile lor. Ei nu înțeleg cât de tare e revoltată populația”, spune medicul protestatar.

Fiecare cort poartă numele localității de unde vine locatarul. Pe unul din ei am citit totuși Chicago. Două studente Valeria și Felicia mi-au explicat că niște tineri moldoveni din SUA au donat bani pentru procurarea unui cort. Acum ele pot să petreacă și noaptea la protest. Sunt foarte hotărâte. „Nu mă pricep în politică, dar singurul lucru pe care îl doresc să fie dați jos cei de la putere. Nu pot să stau la Mojito și să mă uit indiferentă la ce se întâmplă. Nu protestez pentru mine, pentru că pot să plec oricând peste hotare, dar pentru cei care nu au voce, pensionari și nevoiași”, îmi declară Felicia, studentă la ULIM. 

 Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” cheamă oamenii să se mobilizeze din nou şi să iasă în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 13 septembrie. 

„Guvernarea coruptă şi criminală ne poartă pe drumuri şi nu ascultă revendicările poporului. Astfel, Consiliul Marii Adunări Naţionale cheamă cetăţenii Republicii Moldova să revină duminică, 13 septembrie, la ora 12:00, în PMAN pentru a lua decizii cruciale pentru destinul şi viitorul nostru, al tuturor”, îndeamnă organizatorii mitingului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *