Eveniment

A demarat concursul pentru decernarea Premiului Naţional

La concurs pot fi înaintaţi cetăţenii Republicii Moldova cu realizări în domeniile tehnologie, cultură, artă şi sport, care au avut o contribuție considerabilă la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, impact asupra dezvoltării tehnologiilor, asupra culturii naţionale şi mondiale. Iar, înaintarea candidaţilor la concursul pentru decernarea Premiului Naţional se face doar de către ministere, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universităţi, uniunile de creaţie, federaţiile de sport, precum şi de laureaţi ai Premiului Naţional şi laureaţi ai Premiului de Stat.

Recomandările candidaţilor pentru concursul Premiului Naţional, cu indicarea, precum și materialele însoțitoare urmează să fie prezentate Comisiei până pe 5 august 2013.

La concursul pentru decernarea Premiului Naţional nu se admit persoanele care deţin deja Premiul Naţional în domeniul ştiinţei şi tehnicii, Premiul Naţional în domeniul literaturii, artei şi arhitecturii, Premiul Naţional sau Premiul de Stat, decernat în perioada ce a urmat după proclamarea independenţei Republicii Moldova.

Timpul.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *