(A DOUA ZI DE PROTESTE ÎN ROMÂNIA) Românii spun NU ordonanței de urgență privind grațierea unor pedepse. La Timișoara, aproximativ o mie de persoane au ieșit în stradă
Joi, numărul manifestanților din Timișoara a fost mult mai mare față de miercuri seară, când în Piața Victoriei s-au adunat în jur de 150 de persoane.
Și joi seară, protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum "Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”, ”În democrație, hoții stau la pușcărie”, ”Vrem democrație fără amnistie”, ”DNA să vină să vă ia”, ”Penalii la pușcărie”, ”Spunem nu amnistiei și grațierii”, ”La închisoare, nu la guvernare”, ”Corupția ucide”.
Manifestanții au pornit într-un marș în jurul Pieței Victoriei, apoi cu toții au revenit pe platoul din fața Operei, unde au mai scandat mesaje de susținere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
Participanții au promis să revină în Piața Victoriei și în serile următoare, în același scop, tot de la ora 18,00.
Primul protest a fost spontan, apelul fiind lansat pe rețelele de socializare.
La ora 20,00, protestul s-a încheiat fără incidente.
Sibiu: Aproape 200 de participanți la protestul față de proiectul legii grațierii
Aproape 200 de persoane au participat joi seara, timp de o oră jumătate, la protestul față de proiectele de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse, care a avut loc în centrul municipiului Sibiu.
Protestul a fost unul lipsit de incidente, la care participanții s-au strâns în Piața Mare și au mărșăluit pe principala pietonală din centrul istoric, unii purtând pancarte cu lozinci anti-PSD. Printre participanți s-au numărat și membri USR sau ai PNL.
Protestul era vizat de Primărie, să dureze până la ora 20,00, însă s-a terminat cu jumătate de oră mai repede. De asemenea, organizatorul, Gabriela Ilisan, preconizase prezența a 300-400 de persoane, însă s-au strâns mai puține.
La ora protestului, la Sibiu, termometrele au înregistrat minus 7 grade.
Protestul față de proiectele de modificare a codurilor penale și grațierea a fost autorizat la Sibiu, să aibă loc între orele 18,00 — 20,00, până pe 1 februarie, potrivit Primăriei.
Prahova: Protest la Ploiești față de proiectele de modificare a Codului Penal și grațierea unor pedepse
Aproximativ 100 de persoane protestează, joi seară, în centrul municipiului Ploiești față de proiectele de ordonanță de urgență privind modificarea Codului penal și grațierea unor pedepse.
Manifestanții au steaguri de mari dimensiuni și scandează "Nu vrem lege pentru infractori", "Jos corupția", "DNA să vină să vă ia", "La pușcărie, Dragnea", "Vrem justiție, nu corupție".
"Jos Guvernul, jos corupție, jos absolut orice. Ne-ați trădat, ne-ați luat tot, libertatea de a trăi. Nu mai avem școli, nu avem spitale, trebuie să mă duc cu seringa de acasă să îmi fac un vaccin. Nu avem mâncare la copii, nu avem case. (…) Nu sunt de acord (cu grațierea sau amnistia—n.r.)! Sunt de acord pentru cei care au furat să mânânce, dar pentru cei care au furat țara, nu sunt de acord. Jos corupția!", a declarat unul dintre protestatari.
Acțiunea nu este autorizată. La fața locului se află jandarmi pentru asigurarea ordinii publice.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!