A explodat un TREN
Şeful pompierilor din comitatul Baltimore, John Hohman, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că produsele chimice care ard nu sunt toxice, în timp ce o imensă coloană de fum negru şi alb continua să se ridice din carcasele vagoanelor. Autorităţile le-au cerut locuitorilor să evacueze zona.
Din cele 45 de vagoane, cel puţin 12 au deraiat, iar unul dintre ele "conţine un produs clasificat de Departamentul Transporturilor drept substanţă periculoasă", a anunţat compania feroviară CSX într-un comunicat, dar acest vagon nu a luat foc, potrivit pompierului citat. "Este vorba despre clorat de sodiu, un oxidant folosit într-o varietate de procese industriale", a precizat CSX.
Restul vagoanelor transportau alte produse, între care lemn şi hârtie.
În jurul orei locale 14.00 (21.00 ora României), un camion pubelă a intrat în coliziune cu trenul pe o cale ferată situată într-o zonă industrială.
Şoferul camionului a fost spitalizat în stare gravă, au anunţat serviciile de intervenţie din Baltimore. Cei doi angajaţi aflaţi la bordul trenului nu au fost răniţi grav, potrivit CSX.
Circumstanţele acestei coliziuni, ale deraierii şi exploziei rămân confuze, dar şeful pompierilor a explicat că locul exploziei se află la câteva sute de metri de cel al deraierii. Patru clădiri din vecinătate au fost avariate de suflul exploziei.
Înregistrările video realizate de amatori la distanţă şi publicate pe YouTube arată un incendiu urmat de o explozie gigantică şi o bulă de foc, într-un vacarm asurzitor. "Suflul m-a lovit peste faţă, era incedibil", a povestit prin telefon John Perrigan, angajat la un garaj situat la mai puţin de 100 de metri de explozie. Geamurile acestuia au fost spulberate. Agenţia federală pentru securitatea transporturilor (NTSB) a trimis anchetatori la faţa locului. La 18 mai, o coliziune între două trenuri la periferia Connecticut (nord-est) a rănit peste 70 de persoane. O şină avariată ar putea fi la originea acestui accident, potrivit anchetatorilor NTSB.
Mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!