Adeseori, comportamentul – atât cel individual, cât şi de grup -, scoate la suprafaţă tendinţa societăţii spre o degradare continuă.
Mergând la baia căminului, am admirat năravuri de tot soiul, începând cu tactica „afirmării” de doi bani şi sfârşind cu dovezi impertinente ale lipsei celor şapte ani de acasă. Pe fundalul acestei realităţi, mi-am fericit existenţa cu un util obicei – iau cu mine o carte, ca statului la coadă să-i dau alte sensuri. Dar, într-o zi, graba mă făcuse să uit de povestirile recent editate ale profesorului Anatol Moraru, aşa că, ajunsă în odaia cu cele patru duşuri, am început cu colega mea de odaie, să mai punem ţara la cale, vorba domnului profesor. Alături de noi – o altă domnişoară. Încep discuţia cu regretul că mi-am uitat apetisanta carte în cameră. Când colo, domnişoara X strecoară zglobiu o infernală întrebare: „Da’ şi sî faşi cu cartea?” Mda… Cu riscul unei posibile „disertaţii” despre rostul cărţilor, încep a medita la rece: „Chiar ce e de făcut cu cărţile? Le dăm la mama focului şi gata! Că nu trebuiesc, se poate de trăit şi fără ele…”.
Cu chef de vorbă, domnişoara însă îşi continua cu spor istorisirile. Probabil, fiind originară de prin părţile Făleştiului, venea la studii în Bălţi cu trenul de Ungheni şi mare îi era mirarea să-l vadă pe un bun profesor de la noi pierdut de fiecare dată printre lecturi…
Nu-i bai că mulţi dintre studenţi abia de mai citesc câte o carte în câţiva ani, că îndeletnicirea lor este, în cel mai bun caz, fabricatul fiţuicilor în timpul sesiunilor. Nu ne mai miră studenţii sau studentele care, în campusul universitar sau pe holul căminelor, îşi savurează delicat norma de ţigări pe zi. Aceştia aleg să treacă printr-o universitate fiindcă aşa fac toţi, fiindcă a devenit o modă depozitatul în sertar a unei diplome de multe ori inutilă…
Din păcate, noi facem ochi mari tocmai în momentul în care întâlnim oameni devotaţi cărţilor, bibliotecilor, oameni care mai respectă nobleţea…
Angela Bâcu,
studentă la Universitatea de Stat din Bălţi
