Internațional

A fost găsită epava avionului dispărut în estul Indoneziei

Conform sursei citate, avionul a fost găsit de localnici prăbușit pe un munte. Oficialul indonezian nu a putut să indice dacă există supraviețuitori, el menționând doar că echipele de salvare își vor relua activitatea luni dimineață, operațiunile de căutare fiind sistate odată cu căderea nopții.

Aparatul turbopropulsor, de tipul ATR 42-300, a decolat de pe aeroportul localității Sentani și avea ca destinație orașul Oksibil, situat într-o zonă muntoasă izolată și accesibilă numai pe calea aerului. Zborul ar fi trebuit să dureze circa 45 de minute, iar contactul radar a fost pierdut la circa 30 de minute după decolare. Avionul avea la bord 54 de persoane, dintre care 49 de pasageri și 5 membri ai echipajului.

Un reprezentant al companiei Trigana Air a evocat printre posibilele cauze ale accidentului și vremea nefavorabilă, având în vedere că regiunea unde s-a prăbușit avionul este cunoscută pentru condițiile meteo imprevizibile, el dezmințind însă relatările că aparatul ar fi fost supraîncărcat.

În urma numeroaselor catastrofe aeriene, Indonezia a devenit o țară cu o reputație foarte proastă la capitolul siguranței transportului aerian. În luna decembrie, un Airbus A320 al companiei AirAsia s-a prăbușit în Marea Java, toate cele 162 de persoane aflate la bord pierzându-și viața, iar anul acesta în luna iulie un avion al armatei indoneziene s-a prăbușit peste o zonă locuită a orașului Medan, provocând 142 de victime.
sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *