A fost inventată inima artificială
Firma franceză CARMAT, care a proiectat şi dezvoltat cel mai avansat model actual de inimă artificială, a primit aprobarea de a-l testa în cadrul a patru renumite centre de chirurgie cardiacă, din Belgia, Polonia, Arabia Saudită şi Slovenia.
Astfel, inima artificială bioprotetică realizată de CARMAT urmează să fie implantată chirurgical unor pacienţi cu insuficienţă cardiacă gravă, pentru a testa modul în care funcţionează şi cum este suportată de către organism.
Inima artificială este un dispozitiv sofisticat, construit din materiale inovatoare, biocompatibile, şi înzestrat cu două micropompe hidraulice destinate să imite contracţiile inimii adevărate. Mai mult ca atât, aceasta este inspirată din caracteristicile inimii naturale, în ceea ce priveşte mărimea şi modul de funcţionare, dar dacă testele clinice vor avea succes, inima artificială ar putea reprezenta salvarea pentru milioane de pacienţi atinşi de insuficienţă cardiacă severă, îmbunătăţindu-le considerabil calitatea vieţii.
Insuficienţa cardiacă, acută sau cronică, este una dintre marile probleme de sănătate publică, la nivel internaţional, iar implantarea unei inimi artificiale ar putea fi o alternativă la transplantul de inimă.
Timpul.md