Actualitate

A fost lansat ultimul concurs de granturi al programului investițional „Facilitarea accesului la piețele de desfacere”

Programul oferă grupurilor de producători suport financiar nerambursabil în sumă de pînă la 350 mii de dolari SUA pentru crearea infrastructurii post-recoltă, dar nu mai mult de 50 la sută din costurile eligibile. De susţinere financiară vor beneficia grupurile de producători constituite din cel puțin cinci membri cu activitate individuală de minim trei ani în sectorul horticol. Banii urmează a fi utilizaţi pentru procurarea echipamentului tehnologic și utilajului post-recoltă (linii de sortare, spălare, calibrare, împachetare, uscătorii, echipament frigorific).

Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii precizează că „în 2014-2015 au fost efectuate trei apeluri de granturi adresate grupurilor de producători agricoli la care au participat 29 de solicitanți”. Comisia de evaluare a aprobat spre finanțare 26 de proiecte, iar suma totală a granturilor solicitate s-a ridicat la 6 milioane de dolari.

După realizarea celor 26 de proiecte investiționale aprobate, valoarea totală a cărora se ridică la 14 milioane de dolari SUA, în 15 raioane ale țării vor fi construite 22 de frigidere pentru păstrarea producției horticole, instalate 10 case sau linii de sortare, calibrare și ambalare, construite patru uscătorii de fructe, procurate stivuitoare, transport frigorific.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *