A fost odată un stat care se numea Republica Moldova

A fost odată un stat care se numea Republica Moldova. Neavând pe cine da vina pentru problemele cronice de corupție și sărăcie care îngropau statul, oligarhii din acel stat au jurat să se răzbune pe cei care le-ar putea amenința împărăția. Și pentru că nu mai găsiseră pe nimeni, ei s-au hotărât să încerce să elimine ideea unionistă din sufletele și mintea oamenilor.

Zis și făcut: acum 101 zile am fost ridicat din fața liceului Gheorghe Asachi unde mă întâlnisem cu profesori din mai multe instituții de învățământ din Chișinău și escortat de colaboratori ai Serviciul de Informații și Securitate până la graniță. Fără nicio motivație, am primit înștiințarea că sunt persoană non-grata pe o perioadă de cinci ani.

Au urmat și sper să ia sfârșit cât mai curând o serie de gânduri negre, la care ajungeam de regulă nopțile, reflectând asupra nedreptății pe care am suferit-o. În fond, cele mai mari lupte în viața asta trebuie să le dai cu tine, cu propria voință și credință. Și cu acea umbră de îndoială: dar dacă totuși?

Dacă lumea se va speria de expulzare și nu vor mai ieși în număr mare în stradă?
Ce vor crede oamenii care nu mă cunosc despre interdicție?
Cum va fi privită mișcarea unionistă dupa aceasta?
Dacă reacția față de unire a celor din România va fi influențată de știrea că un cetățean român e expulzat din statul cu care vrem să ne unim?
Vom avea tăria de a ne ține de planurile pe anul acesta?
Ce probe îmi vor fabrica securiștii de la Chișinău?

Și cum le întorceam eu pe toate părțile, în cele 101 de nopți, gândurile negre se destrămau ziua.

Am pierdut procesul intentat în prima instanță și am interdicție încă patru ani și aproape nouă luni de acum încolo de a intra în Republica Moldova. Dar nu mă așteptam la altceva, cunoscând faptul că justiția de peste Prut este obedientă total puterii politice. Ce m-a amuzat a fost tentativa de probe aduse împotriva mea: capturi de pe Facebook, poze cu mine la manifestații publice, apariții în presă. Nimic care să justifice expulzarea. A întrebat judecătorul dacă vreodată am luat parte la acțiuni sau manifestații violente. Răspunsul celor de la SIS a fost că am fost întotdeauna pașnic, dar, vedeți voi, nu am voie să mă exprim asupra Unirii, în calitate cetățean străin. Deci, concluzia lor: trebuia să tac atunci când eram la Chișinău!

Nu am fost privit cu reticență, cum mă gândeam. Am fost primit cu brațele deschise, chiar cu diplome și distincții de către fundații și asociații a căror activitate o admiram până atunci, cum ar fi Fundația Mihai Viteazul, Clubul Militar de Reflecție Euroatlantică sau CIADO, de către autoritățile locale de pretutindeni, în special Consiliul Județean Prahova, Consiliul Local Iași – unde am și ținut o cuvântare în cadrul ședinței, Primăria Iași, și am întâlnit mulți alți oameni pe care se poate conta în lupta pe care o ducem. Chiar politicienii mari de la București au luat poziție, de la unii chiar neașteptându-mă: chiar dacă l-am contrazis de-a lungul timpului, Radu Carp a avut o poziție demnă (de ce nu tot PNL-ul?), premierul Ponta mi-a promis ceva (dar nu s-a ținut de cuvânt), ministrul de externe Aurescu a cerut ferm părții omoloage explicații. Cel mai mult m-au bucurat însă reacțiile românilor de pe toate meridianele, sutele de mesaje de susținere și manifestațiile care au avut loc, în special cele venite de la tinerii din Basarabia; oamenii care, după părerea mea, merită tot ce e mai bun în lumea asta.

Rezultatul dorit nu a fost atins nici pe departe de oligarhii de la Chișinău: mai multă notorietate au făcut ideii unioniste.

Forța și constanța celor care doresc unirea nu a scăzut cu nimic, ba chiar ritmul s-a întețit. Citeam dăunezi, amuzat, un editorial, din ciclul celor scrise la comandă politică, că această continuitate e chiar suspectă și parte a unui plan ascuns de Unire: „evenimentele unioniste apar constant, aproape programatic în peisajul românesc din ultima vreme”. Autoarea are parțial dreptate în ceea ce scrie: le programăm și le facem conform unui plan concret, dar deloc ascuns. Alte voci, din neștiință sau rea voință, spun că ar fi o scădere a numărului unioniștilor din România, acesta ajungând la 67,9% față de cele trei sferturi cu care erau obișnuiți. Nimic mai fals: numărul celor care se opun Unirii până în 2018 conform studiului făcut în iulie de Inscop sunt în procent de doar 14,8%, ceea ce ne duce la un procent net care depășește cifrele sondajelor anterioare. Suntem analizați, victime ale diversiunii, atacați prin unele portavoci (de rang din ce în ce mai înalt), deci CONTĂM.

Un sondaj de opinie serios se lasă încă așteptat în Republica Moldova, dar este vizibil cu ochiul liber că numărul unioniștilor este în creștere, procent accelerat de toate procesele interne de la Chișinău și externe, din regiune. Marile manifestații pentru Unire care au avut loc în Piața Marii Adunări Naționale în mai și iulie,impresionantul marș spre Țară al Tinerilor Moldovei trebuie să facă ca România să ia frâiele problemei reîntregirii în mâini. Faptul că mesaje de felicitare pentru tineri au fost emise atât de premier cât și de președinte nu arată altceva decât că ACUM unirea este subiect pe agenda zilei al statului român. E nevoie de intensificarea măsurilor concrete realizate în ultimii ani. Amploarea manifestațiilor a făcut ca și opinia publică din străinătate să urmărească fenomenul, după cum se vede din ultimul articol despre Unire apărut în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Scenarii viabile și studii privind viitoarea reunificare au început să apară. Experții Dan Dungaciu și Petrișor Peiu au lansat GO FOR MOLDOVA, un program de asistență financiară care ar permite integrarea economică aprofundată dintre cele două state. E foarte bine că se discută, din schimburile de idei rezultă progresul. Ultima propunere de entitate statală este un conglomerat între România și Republica Moldova, în care aceasta din urmă să delege atribuțiile de politică externă, apărare și justiție către Țara-mamă. Este rolul experților să ajungă la formulele cele mai bune, a populației să le accepte și a clasei politice de la București să pună pe masă oferta concretă.

Trăgând linie după interdicție, balanța este net pozitivă, în ciuda nopților pline de gânduri.
Dar rușinea comisă împotriva mea și împotriva ideii unioniste trebuie să ia sfârșit.
Protipendada de la Chișinău trebuie să înțeleagă că un om nevinovat nu poate fi pedepsit pentru ideile sale și că, dacă întrețin această nedreptate, vor plăti înzecit.
Ca să ajungem la Unire, măsura abuzivă trebuie să fie anulată. Acum!