A furat patru telefoane mobile dintr-un magazin și a încercat să fugă, însă după scurt timp a fost reținut
„Ieri seara zilei de 29 decembrie, în jurul orei 19:30, un echipaj de patrulare fiind dislocat la menținerea ordinii publice, pe strada Tighina din capitală, a observat o persoana de genul masculin suspectă. Acesta fugea cu o sacoșa în mână, iar după el alerga o femeie. Imediat, inspectorii de patrulare au reacționat și au intervenit reținând bărbatul. Aceasta s-a dovedit a fi un tânăr de 25 de ani, iar în sacoșă avea patru telefoane mobile în valoare de circa 80 mii lei, care au fost sustrase dintr-un magazin situat pe bd. Ștefan cel Mare”, se arată într-un comunicat al Poliției de Patrulare.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă pentru documentarea cazului și luarea unei decizii conform legislației în vigoare. Tânărul va fi pedepsit conform normelor legale.
Sursa: Realitatea.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!