Internațional

A început contrucția celui mai înalt turn din lume în Dubai

În luna aprilie gigantul imobiliar Emaar a anunțat construcția acestui turn despre care susținea că va fi mai înalt decât Burj Khalifa, fără a-i preciza însă înălțimea exactă. Costurile construcției au fost estimate la aproximativ 1 miliard de dolari (900 de milioane de euro).

Conceput de arhitectul hispano-elvețian Santiago Calatrava Valls, turnul va fi dotat cu o platformă de observație și între 18 și 20 de etaje rezervate pentru hoteluri și restaurante.

Turnul Burj Khalifa, inaugurat în ianuarie 2010, a devenit una dintre bijuteriile acestui emirat, o destinație turistică din ce în ce mai populară.

În cursa pentru cea mai înaltă clădire din lume, compania Kingdom Holding a prințului saudit Al-Walid ben Talal a lansat construcția la Jeddah (port saudit la Marea Roșie) a unui turn care va depăși înălțimea de 1.000 de metri, conform AFP. 

sursa: agerpes.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *