A început perioada de prohibiţie la pescuit
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, conform prevederilor art. 36 şi 40 alin. (2) şi (3) al Legii nr. 149-XVI din 08 iunie 2006 şi ordinului Ministerului Mediului nr. 28 din 03.04.2012, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul oricăror specii de peşti şi dobândirea moluştelor, crustaceelor şi altor vieţuitoare acvatice în bazinele piscicole naturale din R. Moldova.
În perioada 15 aprilie – 13 iunie, pescuitul este interzis pe râul Prut, iar în bazinul fluviului Nistru pescuitul este interzis 90 de zile, în perioada 15 aprilie – 13 iulie 2012. Prin derogare de la regula generală, se permite pescuitul macroului, cu excepţia perioadei de zece zile în timpul migraţiei în masă. Această perioadă se va stabili de către Serviciul piscicol de comun acord cu organele de resort din Ucraina.
De asemenea, între 15 aprilie şi 13 iulie 2012, pescuitul este interzis în obiectivele acvatice piscicole, altele decât cele destinate activităţilor în domeniul pisciculturii, cu excepţia măsurilor tehnologice piscicole.
În această perioadă, de către angajaţii MAI, în conlucrare cu reprezentanţii Serviciului piscicol, Inspectoratului Ecologic de Stat, Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor, autorităţilor administraţiei publice locale şi inspectorii voluntari, vor fi organizate şi desfăşurate razii în regiunile menţionate, în scopul depistării şi contracarării braconajului şi pescuitului ilicit, cu ridicarea sculelor pescăreşti.