Economie

A început războiul dintre China şi SUA pentru cea mai preţioasă resursă pentru economia viitorului, după forţa de muncă umană

Nimeni n-avea nicio îndoială de ce va aduce cel de-al 20-lea congres naţional al Partidului Comunist: un preşedinte Xi cu puteri cum n-a mai avut niciun alt conducător al Chinei moderne şi o conducere mai radicală. Aşa că Washingtonul a hotărât că acesta este cel mai bun moment pentru a declara război Beijingului. Este vorba de războiul cipurilor, cea mai preţioasă resursă pentru economia viitorului, după forţa de muncă umană. Este o bătălie pentru dominaţie în tehnologie, dar şi supremaţie militară când armele devin tot mai sofisticate şi inteligente.

Fiecare parte are perspectiva ei asupra acestui război. Europa este parte pentru că este prinsă la mijloc, dependentă de comerţul cu China, de siguranţa militară pe care o oferă SUA şi de microcipurile exportate de cele două superputeri. Ce va face în continuare depinde de cât de departe sunt dispuşi americanii să meargă şi de care va fi răspunsul lui Xi Jinping. Keyu Jin este un economist chinez care predă la Londra şi autor al cărţii „Noul ghid al Chinei: Dincolo de socialism şi capitalism”. Într-o opinie publicată de The New York Times, el încearcă să arate cum luptă China în bătălia semiconductorilor cu America.

Răspunsul chinez la agresivitatea afişată de americani prin faţa Partidului Comunist este sfidarea, scrie Jin. Decizia din octombrie a preşedintelui Biden de a impune controale ample la export, menite să blocheze accesul Chinei la semiconductori avansaţi, a venit într-un moment simbolic. A fost anunţată cu câteva zile înainte de congresul Partidului – şi a creat un sentiment de urgenţă naţională, a decis prioritizarea securităţii în faţa economiei şi s-a concentrat pe ameninţările care se profilează: o schimbare tectonică în geopolitică, un război tehnologic şi o pandemie de durată.

În timpul discursului său în faţa congresului naţional, Xi Jinping, căruia i s-a acordat al treilea mandat de lider comunist al ţării, a menţionat „tehnologie” de 40 de ori, a promis că va „câştiga bătălia pentru tehnologiile de bază esenţiale” şi a subliniat nevoia de inovaţie şi de autosuficienţă tehnologică.

China s-a străduit de-a lungul anilor să ajungă din urmă Statele Unite la tehnologii avansate, iar Beijingul a stabilit un program ambiţios „Made in China 2025” în 2015, axat pe reorientarea industriilor pentru a concura în domeniul automatizărilor, microcipurilor şi maşinilor autonome.

Concurenţa şi conflictul cu Statele Unite au dus la ascensiunea tehnonaţionalismului în China. Sancţiunile preşedintelui Donald Trump impuse corporaţiilor tehnologice chinezeşti precum Huawei au alimentat primul val de tehno-naţionalism din ţară. Controalele la export ale preşedintelui Biden şi adăugarea altor companii chinezeşti la o listă de entităţi sancţionate au întărit hotărârea Beijingului de a reduce decalajul la know-how tehnologic faţă de America.

Şi pentru prima dată, Congresul Partidului Comunist a adăugat o categorie la priorităţile sale principale: „ke jiao xing guo”, ceea ce înseamnă o mare putere susţinută de tehnologie, ştiinţă şi educaţie. Ştiinţa şi tehnologia se află acum în centrul dezvoltării Chinei, iar autosuficienţa a devenit un imperativ naţional.

La o zi după controalele de export ale preşedintelui Biden, guvernul local din Shenzhen, principalul centru tehnologic al Chinei, a elaborat un plan ambiţios de a accelera progresele industriei semiconductorilor, susţinut de o gamă de stimulente financiare detaliate, politici fiscale preferenţiale, subvenţii pentru cercetare şi dezvoltare şi programe de orientare a oamenilor pricepuţi spre întreprinderi din întregul ecosistem.

Şocul loviturii grele aduse multor companii de semiconductori – designeri de cipuri, fabricile uriaşe în care se produc cipurile pentru diferite companii – s-ar putea extinde şi la alte industrii care se bazează pe cipuri avansate, inclusiv la producătorii de vehicule autonome şi de inteligenţă artificială.

Circa 30% din veniturile companiilor americane de semiconductori provin din vânzările către China, care a importat cipuri în valoare de peste 400 de miliarde de dolari în 2021. China va trebui să se bazeze acum pe producătorii autohtoni, aşteptaţi să satisfacă aproximativ 70% din cererea pieţei până în 2025.

Concurenţa şi conflictul cu Statele Unite au dus la ascensiunea tehnonaţionalismului în China. Sancţiunile preşedintelui Donald Trump impuse corporaţiilor tehnologice chinezeŞTI precum Huawei au alimentat primul val de tehnonaţionalism din ţară. Controalele la export ale preşedintelui Biden şi adăugarea altor companii chinezeŞTI la o listă de entităţi sancţionate au întărit hotărârea Beijingului de a reduce decalajul la know-how tehnologic faţă de America.

Pentru a face faţă acestei provocări, China se îndreaptă către cea mai puternică formă de tehnonaţionalism, juguo tizhi sau implicarea „întregii naţiuni”, prin care toate resursele naţionale sunt mobilizate pentru a atinge un obiectiv strategic. A fost folosită în trecut pentru a câştiga medalii de aur la olimpiade, dar acum este reorientată către tehnologii de bază precum informaţiile cuantice şi biotehnologia.

China face pariuri mari fără a aştepta profituri imediate. Un torent de resurse a ajuns deja în sectoarele de vârf: China a investit până la 11 miliarde de dolari în dezvoltarea calculului cuantic între 2009 şi 2011, comparativ cu 3 miliarde de dolari în Statele Unite. Marele Fond pentru semiconductori condus de guvern a canalizat aproape 1.000 de miliarde de yuani (aproximativ 137 de miliarde de dolari) în finanţare privată şi publică spre industrie.

Chiar şi banca centrală a introdus împrumuturi speciale cu dobândă scăzută de 200 de miliarde de yuani (aproape 30 de miliarde de dolari) pentru companiile de tehnologie de vârf. Sute de laboratoare naţionale pentru cele mai avansate cercetări sunt înfiinţate pentru a da impulsul decisiv industriei. Cu siguranţă vor urma mai multe în mijlocul unui război tehnologic.

Va fi oare abordarea chinezească, cu statul dând comenzile – care a funcţionat foarte bine pentru industrializarea ţării – la fel de eficientă pentru revoluţia inovaţiei? Statul poate veni cu infrastructura şi poate coordona lanţurile de aprovizionare, dar poate alege câştigători în tehnologie?

Până acum, abordarea cu statul la conducere pentru dezvoltarea inovaţiei tehnologice a avut succes, dar a fost şi incredibil de costisitoare. China concurează acum de la egal la egal cu America la cuantum computing şi este lider în unele zone. Semiconductor Manufacturing International Corporation, cel mai mare producător de cipuri din China, a început să livreze cipuri de şapte nanometri, cele mai noi, în ciuda sancţiunilor americane; Yangtze Memory Technologies Corporation, un producător de cipuri de memorie deţinut de stat, era pe cale să devină furnizor pentru iPhone-urile Apple înainte de embargo. Ambele companii au beneficiat de miliarde de dolari în finanţare şi sprijin de la stat.

O mutare făcută recent de Beijing este de a oferi sistemului juguo un nou aspect – o abordare cu măsură, mai inteligentă, care valorifică puterea sectorului privat şi a mecanismelor pieţei. În timp ce statul va continua să joace rolul cheie de a mobiliza cantităţi mari de finanţare pentru investiţii de durată, complexe şi incerte, va fi lăsat la latitudinea pieţei şi a întreprinderilor să determine ce tehnologii sunt realizate, cum să le realizeze şi unde se duc resursele.

Guvernele provinciale, cum ar fi cel al Shenzhen, se asigură că nicio barieră nu este prea mare pentru antreprenorii promiţători: făcând presiuni asupra autorităţilor de reglementare pentru o cale rapidă către IPO, finanţare de stat şi chiar locuri de muncă pentru partenerii lor de viaţă. Însă stabilirea unor limite pentru implicare – cum ar fi plafoanele la participaţia pe care o pot lua sau amploarea subvenţiilor financiare – are ca scop reducerea risipei, a corupţiei şi a suprapunerilor.

China face pariuri mari fără a aştepta profituri imediate. Un torent de resurse a ajuns deja în sectoarele de vârf: China a investit până la 11 miliarde de dolari în dezvoltarea calculului cuantic între 2009 şi 2011, comparativ cu 3 miliarde de dolari în Statele Unite. Marele Fond pentru semiconductori condus de guvern a canalizat aproape 1.000 de miliarde de yuani (aproximativ 137 de miliarde de dolari) în finanţare privată şi publică spre industrie.

În spatele perfecţionării în tehnologiile critice se află pieţele, banii şi talentul. Pieţele chinezeşti sunt pregătite pentru marea revoluţie a inovaţiei: consumatorii sunt mai sofisticaţi şi solicită o calitate mai bună. Doar companiile cu tehnologii mai bune pot câştiga.

Maturizarea economică înseamnă că au fost culese fructele de jos şi că resursele financiare vor curge spre zone mai incerte, cu profituri mai mari. Nu este o coincidenţă că anul trecut veniturile interne ale industriei semiconductorilor din China au depăşit 157 de miliarde de dolari, cu 19 dintre cele 20 de companii de semiconductori cu cea mai rapidă creştere la nivel global fiind chinezeşti.

Dar talentul şi cercetarea de bază rămân punctele slabe ale Chinei. Asociaţia chineză a industriei semiconductorilor a estimat că va exista un deficit de 300.000 de experţi în industrie până în 2025. Anul trecut, industria care a înregistrat cea mai mare creştere a salariilor a fost cea a semiconductorilor. Cercetarea fundamentală, baza tehnologiilor de ultimă oră, este în mod semnificativ în urmă. Dar China creşte rapid bugetul de stat pentru ştiinţă. Şi în timp ce sistemul juguo foloseşte puterea publică şi privată aşa cum nimeni altcineva din lume nu o face, eficienţa este de obicei mai mare atunci când costurile nu sunt o problemă. Sistemul ar putea fi esenţial pentru programele spaţiale şi, poate, util pentru construirea de echipamente complexe şi la scară largă – chiar şi la multipli faţă de costul normal.

Acest lucru ar putea salva China de la incapacitatea totală atunci când i se taie accesul la tehnologiile internaţionale, dar nu este atât de util în fabricarea de cipuri avansate pentru produsele de consum final, unde competitivitatea costurilor şi volumul sunt vitale. În aceste zone, China poate fi cu 10 ani sau mai mult în urmă faţă de Statele Unite. Tehnonaţionalismul poate accelera rata de convergenţă, dar este puţin probabil să acopere decalajul cu un tren rapid. Tehnologiile de bază necesită timp pentru a se dezvolta – ani de învăţare şi cunoştinţe cumulate.

China are un motto de „depăşire în curbă”, ceea ce înseamnă depăşirea în zonele în care alţii nu au niciun avantaj latent. Germanii excelează în fabricarea de maşini tradiţionale, dar China are un impuls semnificativ în dezvoltarea de vehicule electrice, energie regenerabilă şi materiale noi. În acelaşi timp, pariază pe noi direcţii pentru semiconductori. Tehnicile avansate de împachetare fac ca cipurile cu noduri de procesare low-end să funcţioneze la fel ca cele high-end. Materialele pentru cipuri precum siliciul pot fi schimbate cu altele de generaţie nouă.

Planul cincinal al Partidului Comunist se bazează pe consolidarea producţiei şi a calităţii. O financiarizare în stil american şi o economie orientată spre servicii nu este ceea ce conducerea chineză crede că poate asigura puterea şi securitatea naţională. China vrea să devină o Germanie mai mare, mai inteligentă, una cu capacitate industrială, valorificând inteligenţa artificială, comunicaţiile de ultimă generaţie şi robotica.

China îşi pune acum la încercare sistemul juguo. Nu este doar o cursă pentru supremaţia tehnologică, ci şi competiţia finală între două sisteme radical diferite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *