A încercat să introducă ilegal în R. Moldova preparate medicamentoase pentru a-și trata fratele. O femeie din Strășeni, condamnată la închisoare
O femeie din raionul Strășeni a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru o perioadă de probă de trei ani, după ce a încercat să introducă ilegal în Republica Moldova preparate medicamentoase pentru a-și trata fratele în vârstă de 58 de ani care este invalid de gradul II. Sentința a fost pronunțată astăzi de magistrații Judecătoriei Strășeni, scrie Deschide.md.
Astfel, potrivit materialelor cauzei, totul s-a produs în noiembrie 2021, când femeia a expediat din Israel în Republica Moldova un colet în care se aflau 150 de comprimate „Lorazepam”, un preparat medical ce conține substanțe psihotrope. Peste o lună, coletul a ajuns în țara noastră, iar fratele inculpatei a fost anunțat despre necesitatea de a se prezenta la oficiul poștal pentru a recepționa coletul. Ajuns la oficiul poștal, bărbatul a fost reținut de oamenii legii, care anterior au verificat și ridicat conținutul coletului.
La scurt timp în Republica Moldova a ajuns și sora bărbatului care, la fel, a fost reținută de autorități. Fiind audiată, femeia a declarat că a trimis coletul pentru tratamentul fratelui. În Israel, unde au fost procurate medicamentele, acestea se eliberează în bază de rețetă și sunt calmante. Ea a menționat că nu cunoștea despre faptul că acestea conțin droguri, dar și despre faptul că sunt interzise în țara noastră.
În cadrul examinării dosarului, la răspundere a fost tras și fratele inculpatei. Prin decizia instanței, ca și sora sa, bărbatul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru o perioadă de probă de trei ani. Totodată, instanța a dispus nimicirea medicamentelor.
Sentința este cu drept apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.