Media

A murit co-fondatorul celui mai mare cotidian spaniol, “El Pais”

Carlos Mendo şi-a început cariera jurnalistică la agenţia de presă spaniolă EFE în 1958, după care a activat la agenţia United Press International (UPI), fiind corespondentul isntituţiei în capitala Italiei, Roma. Peste patru ani, în 1962, a fost numit director al biroului din Spania al respectivei agenţii.

În 1965 revine la EFE ca şi director administrativ. În câţiva ani a reuşit să contribuie la dezvoltarea acestei agenţii pe plan internaţional, susţinând deschiderea a peste 20 de birouri în America Latină, Europa, Africa şi Filipine.

În ianuarie 1972, Carlos Mendo a făcut parte din echipa de jurnalişti care au înfiinţat cotidianul El Pais şi a fost corespondent la Londra, coordonând apoi departamentul internaţional şi deschizând, în 1989, un birou în Statele Unite.

În prezent, El Pais este cel mai mare cotidian din Spania, având un tiraj zilnic de aproape 400.000 de exemplare.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *