Social
A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Un bărbat din Orhei este căutat de poliție
Polițiștii solicită suportul cetățenilor pentru a localiza un bărbat în vârstă de 50 de ani, care la data de 2 august curent a plecat de la domiciliul său din satul Ghetlova, raionul Orhei, într-o direcție necunoscută şi până la moment nu se cunoaște locul aflării sale.
În ziua dispariției bărbatul era îmbrăcat în pantaloni albaștri, maiou albastru și șlapi din cauciuc.
Menționăm că cazuri similare au mai avut loc, dar revenea acasă sau era depistat de Poliție.
Oamenii legii întreprind toate măsurile de localizare a bărbatului.
Astfel, în caz că dispuneți de informații despre unde s-ar afla, apelați la numărul Unic de Urgență 112, sau la numerele de telefon: 079413073, 079415014, 078325001.