Opinii și Editoriale

A reapărut Tarlev, vulturul statalității de la Bășcălia! Vezi ce a ieșit din gura lui

O caldă nostalgie m-a învăluit după acele vremuri frumoase când acesta ieșea la televiziunea publică și ne învăța cum să ne iubim poporul. 

…Eu atunci, într-un moment de inspirație și admirație, l-am numit „vulturul statalității de la Bășcălia”! Și nu am greșit. Tot vultur al statalității a rămas, dom”le! Cu aceiași ochi adânci și plini de suferințe statale. Să vedeți însă că fiind așa cum îl știm, l-a luat gura pe dinainte și a spus un lucru care la cel deștept e în minte, nu și pe limbă. În popor despre o asemenea situație se spune că ceea ce la omul treaz e în minte, la cel beat e pe limbă. Înfierând cu sfântă mânie rusească cursul RM spre integrarea europeană, gura lui condusă de o minte beată criță de atâta profunzime geopolitică, a slobozit următoarea tiradă: eu îmi iubesc statul meu moldovenesc, eu îmi iubesc poporul meu moldovenesc, eu iubesc identitatea noastră moldovenească și nu vreau să intrăm într-o uniune europeană unde ne-am putea pomeni parte a unei alte țări, a unei țări vecine, Vectorul RM este Uniunea Vamală…

Ați înțeles mesajul? Comuniștii și toată haita lor de „stânga”, cea bâlbâită și rusofonă din RM, nu doresc integrarea RM în UE pentru a nu se pomeni parte a României! Iată un adevăr pe care haita nu-l rostește, dar vulturul statalității de la Bășcălia, cu ochi negri și adânci de suferințe moldovenești, l-a rostit!

Prin gura acestuia antieuropeniștii de la Chișinău au mai recunoscut un lucru, și anume: potrivit stângii de la Chișinău, rusofile și rusofone, RM își poate păstra adevărata identitate moldovenească doar în Asia, nu și în Europa. Care identitate moldovenească? Bineînțeles, cea pe care o reprezintă și o exprimă cu atâta convingere Voronin, Tkaciuk, Dodon, Mișin, Reidman, Reșetnikov, Șelin ș.a.m.d. și pe care acum bătrânul general sovietic, care conducea coloana a cincea a Moscovei din RM, încearcă să-i adune sub un steag comun.

Rusesc, evident, și asiatic pe care eu aș propune să se imprime chipul vulturului statalității de la Bășcălia, al celui mai longeviv și mintios premier al RM cu adevărata identitate moldovenească!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *