Ultima oră

(ABHAZIA) Lovitură de stat într-un stat ce nu există

Liderul opoziției din Abhazia, Raul Khajimba a declarat că Consiliul Coordonator al partidelor și organizațiilor de opoziție preia controlul țării în mîinile sale.

Opoziția din Abhazia își asumă conducerea provizorie a republicii. Această declarație a lui Raul Khajimba a fost aplaudată de susținătorii săi.

Autoritățile oficiale, ca răspuns au declarat că Alexandr Ankvab nu a părăsit Abhazia și conduce guvernul, inclusiv forțele de ordine, transmite " Interfax " .

Amintim că mai multe mii de susținători ai opoziției s-au adunat pentru un miting în centrul orașului Suhumi. Președintele Abhaziei a fost de acord să se întîlnească cu liderii opoziției, care cer demisia conducerii republicii. La discuții, de asemenea, au participat ministrul apărării, prim-ministrul, secretarul consiliului de securitate, membrii cabinetului și susținătorii președintelui.

Părțile au convenit asupra demisiilor în conducerea țării. În toiul negocierilor oparte dintre manifestanți au încercat să pătrundă în clădirea administrației prezidențiale, dar au fost opriți de forțele de ordine. Ankvab a părăsit clădirea administrației, iar serviciul său de presă a anunțat că informația despre demisii este "prematură."
 
Sursa: noi.ru

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *