Abia la orele 16.00, pragul minim a fost depășit
Cei mai activi alegători rămân în raionul Şoldăneşti, de cealaltă parte sunt alegătorii din raionul Cahul. Rata de participare pe ţară este de circa 35%, transmite IPN.
La Chişinău rata este de aproape 32%, la 14 iunie, pentru comparaţie, către ora 16.00 în capitală votaseră peste 30% din alegători. În capitală s-a votat cel mai activ în sectorul Botanica, iar cei mai pasivi alegători sunt în sectorul Ciocana.
Potrivit preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, 53% dintre alegătorii care şi-au exercitat dreptul la vot sunt de gen feminin. Alegătorii cu vârsta între 18-25 de ani au votat în proporţie de 8,5%, cei de 26-30 de ani – 7,7%, de 41-50 de ani – 16%, de 51- 60 de ani – 23%, de 61-70 de ani – 19%, peste 71 de ani – 10% din alegători.
IPN