Chișinău

Absolvenţilor militari li s-au înmânat diplomele

„Aş vrea să doresc tuturor absolvenţilor succese în activitatea lor profesională”, a declarat în deschiderea festivităţii comandantul (rector) Academiei Militare, Mihail Bucliş. Conducătorul instituţiei a mulţumit conducerii ţării pentru sprijinul acordat în dezvoltarea şi modernizarea Academiei: „Astăzi noi trecem printr-un şir de transformări pentru a aduce învăţământul militar la cerinţele şi standardele moderne”. Prezent la eveniment, preşedintele interimar, comandant suprem al forţelor armate, Marian Lupu, i-a felicitat pe ofiţerii absolvenţi şi le-a dorit: „Să apăraţi cu demnitate patria voastră, Republica Moldova”. În cadrul ceremoniei, preşedintele Lupu a înmânat diplomele de licenţă şi insigna „Militar eminent” tinerilor ofiţeri care au absolvit instituţia cu cea mai bună reuşită la învăţătură.

Militarii au defilat în faţa rudelor şi prietenilor care au venit să-i susţină, apoi s-au deplasat spre monumentul lui Ştefan cel Mare, unde au depus flori şi, conform unei vechi tradiţii, au aruncate monede – gest care, se crede, le va aduce succes şi noroc viitorilor militari profesionişti. Mai târziu, acestea au fost strânse de către trecători.

Academia Militară „Alexandru cel Bun” e singura instituţie de învăţământ superior militar ingineresc din RM, creată la 1 noiembrie 2010. Instituţia pregăteşte ofiţeri de elită cărora ulterior le e asigurat un loc de muncă. În 2011, Academia Militară „Alexandru cel Bun” a fost absolvită de 85 de studenţi. Aceştia au studiat la cinci specialităţi: infanterie – 19 persoane, artilerie – 9, transmisiuni – 19, grăniceri – 15 şi carabinieri – 23. Din numărul total de absolvenţi, 47 de locotenenţi au fost pregătiţi pentru Armata Naţională, 15 – Serviciul Grăniceri şi 23 – Trupele de Carabinieri.

Andrian Adam, stagiar la TIMPUL


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *