Social
Accident grav la Fălești: Șoferul de 21 de ani a decedat pe loc, iar alți trei pasageri se află la spital

Aaccident grav la ieşirea din satul Măgureanca, raionul Făleşti. Un șofer în vârstă de 21 de ani a decedat, iar trei pasageri au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat și s-a izbit violent într-un copac, transmite Publika.
Incidentul a avut loc puțin după miezul nopții. Asfel, poliția a stabilit preliminar că șoferul a pierdut controlul asupra volanului, iar într-o curbă a derapat şi s-a tamponat într-un copac.
Cei trei pasageri au vârste de 18, 19 și 22 de ani. Ei au fost transportaţi la spital cu diverse traumatisme.
Oamenii legii cercetează cazul.

