Social

Accident la Ungheni: Un șofer a murit după ce mașina sa s-a ciocnit cu un camion

Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs astăzi, 31 octombrie, pe traseul R-1, în localitatea Pârlița, raionul Ungheni. Automobilul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un camion care transporta materiale de construcție.

Potrivit Poliției, bărbatul se afla la volanul unui automobil de marca Skoda când, din motive deocamdată necunoscute, a pierdut controlul asupra direcției și a pătruns pe contrasens.

Mașina s-a tamponat cu un camion încărcat cu materiale de construcție, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani.

În urma impactului, șoferul automobilului a suferit traumatisme grave și a fost transportat la spital. Din nefericire, acesta a decedat din cauza leziunilor suferite.

Conducătorul camionului a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii din Ungheni continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *