Social

Accizate de către stat: Se scumpesc băutura şi fumatul

Decizia de a majora accizele la ţigări şi băuturile tari a fost anunţată de ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, în cadrul examinării proiectului Bugetului de stat la şedinţa de sâmbătă a guvernului. Potrivit lui Negruţă, accizarea propusă ar putea aduce venituri de 50-70 milioane de lei în Bugetul de stat pentru anul 2011.

Pentru că vor trebui să cheltuiască mai mulţi bani pentru ţigări, unii moldoveni spun că vor încerca să fumeze mai puţin, iar alţii susţin că vor depune tot efortul pentru a se lăsa de fumat. Cât despre scumpirea tăriei, moldovenii nu se arată nici indignaţi, nici supăraţi. 
„Fumez de 18 ani, aşa că mi-ar fi foarte greu să-l las acum. Cred că o să fumez mai rar, dar de lăsat nu-l las”, ne spune Alexandru, un locuitor al oraşului, în vârstă de 38 de ani. „Îmi rezerv pentru fumat atâţia bani cât îmi trebuie, e ca şi cum ar trebui să cumpăr acasă pâine sau să plătesc facturile”, ne spune bărbatul. Referitor la scumpirea băuturilor alcoolice tari, Alexandru spune că nu-l afectează deloc, întrucât consumă doar la sărbători.

Studenţii sunt şi ei decişi să nu se lase de fumat, deşi recunosc că „ard” banii părinţilor. Andrei a început să fumeze acum doi ani, dar spune că deja i-ar fi imposibil să se lase. „Fumez aproape un pachet de ţigări pe zi, în bani – cam nouă lei. E mult, dar n-o să-l pot lăsa”.
Un alt fumător se arată mai puţin dispus să achite în plus la preţul de acum al pachetului de ţigări. „Cheltuiesc zilnic 17 lei pentru ţigări. Şi aşa e destul de mult, dar dacă se scumpesc, mai bine mă las”, ne spune Veaceslav, un fumător din capitală. Mai mult, el crede că decizia guvernului este una corectă, întrucât aceasta ar putea reduce semnificativ numărul fumătorilor din ţară, ceea ce înseamnă şi un număr redus de bolnavi. De aceeaşi părere este şi Anatolie, un alt fumător, care este victima acestui viciu de peste 30 de ani. „Ce să facem? Asta e – ne lăsăm de fumat, dar înainte de asta ne facem o rezervă bună”, spune glumind bărbatul. Vestea scumpirii băuturilor tari nu-l deranjează, însă. „Las’ să se scumpească şi cu 100 de lei. Vom trece, în sfârşit, la vinurile noastre!”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *