Acordul de Asociere a RM cu UE a fost PARAFAT. Iurie Leancă: Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru spre UE!
Ultimele parafe au fost puse de către prim ministrul RM, Iurie Leancă, şi înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politca de securitate, Catherine Ashton.
Deşi ieri, 28 noiembrie, a avut loc partea tehnică a parafării a celor 900 de pagini ale acordului, care au durat câteva ore, astăzi a fost parafat festiv o pagină din cele o mie. La parafare au participat negociatorii şefi din partea RM, ministrul de externe Natalia Gherman şi viceministrul economiei, Octavian Calmâc. Din partea UE au parafat şeful Direcţiei pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand şi negociatorul şef pentru crearea Zonei de Comerţ Liber, Luc Devigne.
De asemenea, şi Georgia a parafat Acordul de Asociere cu UE la Vilnius.
Imediat după parafare, Iurie Leancă, premierul RM, a declarat că această etapă este una importantă pentru ţara noastră, menţionând că RM este o ţară europeană, deoarece împărtăşeşte aceleaşi valori şi sub acelaşi cer, Europa. "Este un simbol al încrederii, deschiderii și cooperării dintre Moldova și UE. Reprezintă o cale clară ca Moldova să ajungă membru al UE într-o bună zi. Este o scenă importantă deoarece servește drept o bună temelie și ne pregătește pentru efortul de a ne onora toate angajamentele prevăzute în acest acord".
Mai mult, Iurie Leancă a ţinut să spună o frază şi în limba română în discursul său, şi anume: "Moldova, astăzi am asigurat drumul spre Europa!".