Acordul de Asociere RM – Uniunea Europeană a fost ratificat de Olanda
În plenul Parlamentului, ministrul Afacerilor Externe al Olandei, Bert Koenders, a declarat că “ratificarea și implementarea ulterioară a Acordului de Asociere va contribui la consolidarea democrației și statului de drept și va crea mai multe oportunități pentru companiile din Republica Moldova să-şi extindă exportul pe piaţa europeană”.
Astfel, Olanda este a 16-a țară care a ratificat documentul după România, Letonia, Estonia, Malta, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Suedia, Polonia, Croaţia, Danemarca, Irlanda, Germania şi Marea Britanie.
Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost semnat la 27 iunie 2014 şi ratificat de Parlamentul de la Chişinău la 2 iulie același an, procedură pe care urmează să o îndeplinească toate cele 28 de state membre ale UE.
Sursa: Radiochisinau.md