Acordul prin care Vaticanul recunoaşte Palestina a intrat în vigoare
Vaticanul a semnat pe 26 iunie 2015 primul său tratat cu "statul Palestina". Această convenţie privind activităţile Bisericii Catolice în teritoriile palestiniene constituie o recunoaştere oficială a existenţei unui stat palestinian de către Sfântul Scaun.
Diversele etape procedurale care permit intrarea în vigoare a acestui text au fost îndeplinite, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.
Papalitatea doreşte să-şi dezvolte influenţa diplomatică în Orientul Mijlociu, în contextul în care numeroşi creştini fug din cauza războaielor şi conflictelor din această regiune. "Acordul priveşte aspecte esenţiale ale vieţii şi activităţii Bisericii în Palestina, reafirmând totodată susţinerea unei soluţionări paşnice şi negociate a conflictului israeliano-palestinian”, subliniază Vaticanul.
Unele state, la fel ca Vaticanul, au recunoscut existenţa Palestinei, de exemplu Suedia. Decizia suedeză, anunţară în octombrie 2014, a fost condamnată de Israel şi a antrenat o răcire a relaţiilor diplomatice între cele două ţări.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!