Acordul UE-Turcia în privinţa gestionării crizei imigranţilor a fost aprobat
"Acordul cu Turcia a fost aprobat! Toţi imigranţii clandestini care vor ajunge în Grecia din Turcia începând cu 20 martie vor fi trimişi înapoi (în Turcia)!", a anunţat Sobotka, pe contul său de Twitter.
Liderii UE au convenit joi seară asupra proiectului unui acord în vederea trimiterii imigranţilor care ajung în Grecia înapoi în Turcia, acord care a fost început în urmă cu aproape două săptămâni.
Proiectul a fost prezentat vineri premierului turc, Ahmet Davutoglu, de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, iar după negocierile dintre cei doi din cursul dimineţii, Tusk a recomandat reprezentanţilor celor 28 de state membre UE să accepte textul acordului fără alte schimbări.
În baza acordului, imigranţii clandestini care vor sosi în Grecia din Turcia începând de duminică vor fi trimişi înapoi pe teritoriul turc, după ce vor fi înregistraţi şi solicitările lor de azil vor fi procesate.
Un oficial turc a precizat că deportările vor începe de pe 4 aprilie, iar în acelaşi timp va începe şi procesul de repartizare a refugiaţilor sirieni în Europa.
UE urmează să acorde un ajutor financiar de şase miliarde de euro Turciei pentru a reţine cei aproape trei milioane de imigranţi în ţară. În primă fază, UE va accelera acordarea celor trei miliarde de euro solicitate anul trecut de Turcia, urmând să mai acorde încă trei milioane de euro până în 2018, odată ce Turcia va prezenta o listă de proiecte care necesită asistenţă din partea UE, ce vor fi analizate.
În plus, Turcia a solicitat şi accelerarea procedurilor de liberalizare a vizelor în zona Schengen pentru cetăţenii săi, restricţii care ar urma să fie ridicate până în iunie, dar şi reluarea negocierilor privind aderarea la UE.
În schimbul fiecărui imigrant primit de Turcia, UE va accepta un refugiat sirian. Toţi refugiaţii sirieni primiţi de Uniunea Europeană urmează să fie repartizaţi între statele membre UE.
În timpul negocierilor de la Bruxelles, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat atitudinea liderilor europeni faţă de criza migraţiei şi a atras atenţia vineri Uniunii Europene să-şi rezolve întâi problemele sale cu imigranţii, apoi să impună condiţii Turciei.
"În timp ce Turcia găzduieşte trei milioane (de imigranţi), cei care nu sunt în stare să găsească loc suficient pentru o mână de refugiaţi, cei care ţin în mijlocul Europei acei inocenţi în condiţii ruşinoase, ar trebui să se uite mai întâi la problemele lor", a declarat Erdogan într-un discurs televizat, referindu-se la sistemul de cote obligatorii privind repartizarea a 160.000 de imigranţi în statele membre UE, sistem adoptat de UE în septembrie anul trecut.
El a acuzat unele ţări de susţinere directă sau indirectă a grupărilor teroriste, referindu-se la mişcarea radicală Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) care a comis mai multe atacuri teroriste în ţară. Gruparea kurdă TAK, desprinsă din PKK, a revendicat joi atacul sinucigaş de duminică din Ankara soldat cu 37 de morţi.
Sursa: Mediafax