Al Pacino, Jack Nicholson, sunt ultimele biografii citite. Se inspiră de la clasici și vrea să facă masterul, dar peste hotare.

„AMTAP-ul era un vis, un vis nerealizat, pentru că eram un pic mai timid decât ceilalți colegi de-ai mei. Întotdeauna mă gândeam că nu voi reuși să fiu admis. Până la urmă am aplicat datorită unei domnișoare. O blondă frumoasă, cu ochi albaștri, pe nume Uliana. Nu ținem legătura, dar facebook-ul m-a informat ca la ea, totul e bine. De la început am vrut să dau la regie, mă vedeam deja cu scăunașul regizoral, dar nu am intrat. Anume ea m-a convins”.

Asta-i datoria ta!

„După studiile medii, am dat la Institutul de Relații Internaționale, facultatea ”Turism și Servicii Hoteliere”. Mă vedeam deja în uniforma măslinie, umblând prin junglă. Am învățat doar un an, până la urmă am renunțat. De altfel nu ajungeam unde sunt acum. Când eram mic, inventam diverse jocuri, aveam lumea mea. Steven Spielberg povestea că cineva în copilărie îi dăruise un trenuț și el deja inventa istorioare în jurul lui.

Anul I a fost cel mai tare. Unul de entuziasm. Atunci am prins la curaj. Anul I – actorii au câștigat Balul Bobocilor. Era mare nebunie. Mă fascina totul. Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie să muncești. Asta-i datoria ta!

Norocul meu este că am dat peste o echipă bună la Academie, Nelly Cozaru, Mihai Fusu, Luminița Țicu, Anatol Durbală, Daniela Burlaca, Vera Mereuță și mulți alții. De la fiecare am luat ce-i mai bun. Se merită la noi să faci Academia de Arte, dar totuși depinde de echipa de pedagogi. Poate au existat și cursuri mai puțin bune, nu vreau să judec. Studentului trebuie să-i dai posibilitate să se manifeste, să se deschidă, să-l faci să gândească. Să-l deprinzi cu publicul, să treacă de anumite limite”.

Nu am nevoie de stimulente ca să mă manifest în scenă

”Meseria mea nu-i bănoasă, așa este. Milionar n-o să fiu, nu mă deranjează. Aud des chestiile astea, ”că la noi nu se face teatru, ca nu se plătește bine, că e foarte greu”… Dacă eu am să fac ce-mi place, eu voi avea și bani, și plăcere și dorință de a continua, de a-mi pune scopuri și de a reuși. Nu știu cum…dar voi reuși.

Probabil sunt actori care cad pradă patimii alcoolui sau altceva. Eu nu am nevoie de stimulente ca să mă manifest în scenă.

Ai mei mă susțin, vin la spectacole, se mândresc. Țin minte că mama îmi zicea când eram mic, în timp ce privea un concert cu Lăutarii, ”tare vreau să te văd pe scenă”. Uite, că s-a îndeplinit. În ciuda faptului că nu se plătește, nu mor de foame, fac ceea ce-mi place. Altceva nu știu să fac”.

Publicul – un copil mic, căruia trebuie să-i captezi atenția

”Din păcate, publicul nu e pregătit pentru ceva nou. Oamenii vor comedie, le dai comedie. Omul vine să râdă, să se relaxeze, dar teatrul nu e doar pentru asta. La noi, e prea mult divertisment în teatru. Oamenii de teatru, ei ar trebui să facă altceva, să riște, să adopte o altă abordare. Nu vreau să mă implic, pentru că nu știu încă unde e locul meu. Teatrul trebuie să aibă personalitate. Nu există un șablon pentru a-l face. Publicul e foarte periculos. E ca un copil mic, dacă nu-i place ceva, se uită pe dealuri și trebuie să-l atragi din nou.

Fiecare actor are stilul său. Lecturile pe care le faci, talentul, care trebuie alimentat cu fantezie și curajul, astea sunt ingredientele. Fiecare rol înseamnă s-o iei de la început. E greu, dar e o provocare. Nu există așa ceva, că nu se potrivește rolul. Până la urmă ești actor, trebuie să joci orice. Sunt roluri pe care le prinzi din prima. La altele trebuie să sapi, să răscolești”.

Îți poți descoperi farmecul actoricesc și la 40 de ani

”În film am jucat într-o lucrare studențească. Ele nu sunt făcute pentru bani, la baza stă voluntariatul, contează experiența pe care o obții. Mi-a plăcut să mă văd într-o peliculă. Fiecare actor vrea să facă film…dar fiecare. Mi-ar plăcea să cunosc latura cinematografică, dar acum nu am posibilitate. La noi, situația cu filmele e gravă. Sunt oameni care se ocupă cu asta, dar și de la noi trebuie să vină idei, de la tineri. Este un domeniu costisitor, să aduni o echipă, trebuie s-o plătești. Câți sunt în domeniu, sunt ai noștri, poate de la ei va porni totul.

Nu mă deranjez de vârstă, că am 26 de ani și poate e târziu, deși aceasta nu contează, poți să ajungi la culmele carierei, a farmecului tău actoricesc la 40-50 de ani. Alfred Hitchcock spunea că un maestru adevărat prezintă piesa și în ziua premierei, el se află în studioul său și lucrează la altceva.

Dorința mea s-a împlinit, am lucrat cu Petru Vutcărău. Poți fi un actor extraordinar de talentat, dacă regizorul nu-ți dă nimic, personajul nu e complet. Mi-aș fi dorit să lucrez la spectacole originale. Am lucrat la Godot și Chirița, dar acest lucru înseamnă să preiei un rol, e ca și cum ai face o copie, te limitează ca actor”.

Ușurel, ca să nu te izbești de un perete

”În orice domeniu, tânărul trebuie să aibă dorință și s-o urmeze. Dar să n-o urmeze cu frenezie, sa rupă cămașa de pe el. Lucrurile vin de la sine, te miști pas cu pas. Am avut și eu cazuri când îmi ziceam, ”acuș ies pe scenă și rup tot”, deodată totul dispărea. Dacă o începi în viteză, riști să te izbești de un perete. Ia-o ușurel, e imposibil să nu realizezi nimic.

Concurență?…Nu am văzut așa ceva. Aere de vedetă?….Eu nu le am…

Vreau să aplic la masterat. În România sau în altă parte. Dacă iese, rămân acolo…sigur, dar vin și acasă. Am anumite scopuri, care sunt sigur c-o să se împlinească. Vreau să încerc să scriu scenarii de film, ulterior să aplic la festivaluri. Fericirea reiese din ceea ce faci tu cu banii”. 

Sursa: studentie.md