Actorul Florin Piersic împlinește 80 de ani
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957, iar spectacolul de absolvire a fost ”Peer Gynt” de Henrik Ibsen.
La doi ani după absolvire, a debutat pe scena Teatrului Național din București, obținând rolul principal în ”Discipolul diavolului”. Au urmat ”Tragedia optimistă”, ”Oameni și șoareci” sau ”Orfeu în Infern”, piese care au scos în evidență talentul și naturalețea actorului.
De-a lungul anilor, a interpretat zeci de roluri pe scena Naționalului bucureștean, în piese ca ”Act venețian”, ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, ”Gaițele”, ” Idiotul”, ”Logodnicele aterizează la Paris”, "Cartea lui Ioviță".
Este un actor cu talent, carismă, cu o carieră impresionantă, cu temperament, sensibilitate, putere, energie, drag de artă și de oameni.
Celebritatea și popularitatea actorului au venit nu doar din rolurile de pe scenă, ci și din cele de pe marele sau micul ecran, el având o bogată activitate în cinematografie, unde a jucat în peste 55 de filme. Debutul în film s-a produs cu ”Ciulinii Bărăganului”, în 1957, interpretând rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în ”Neamul Șoimăreștilor” (1965) regizat de Mircea Drăgan, apoi în filmul care l-a făcut foarte cunoscut — ”De-aș fi Harap Alb” (1965), regizat de Ion Popescu-Gopo.
Printre filmele în care marele actor a interpretat roluri cu diferite valențe — de la film de acțiune la film istoric, de la comedie la film muzical — se numără ”Celebrul 702” (1961), ”Răscoala” (1965), ”Tunelul” (1966), ”Șapte băieți și o ștrengăriță (1967), ”Columna” (1968), ”Mihai Viteazul” (1971), ”Aventuri la Marea Neagră” (1972), ”Explozia” (1973), ”Frații Jderi” (1974), ”Un August în flăcări” (1974), ”Ștefan cel Mare — Vaslui 1475 (1975), ”Elixirul tinereții” (1975), ”Pintea (1976)”, ”Cuibul salamandrelor” (1976), ”Eu, tu și… Ovidiu” (1978), ”Regăsire” (1977), ”O lebădă iarna” (1983), ”Rămășagul” (1985), ”În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), ”Fix alert” (2004), ”Eminescu versus Eminem” (2005).
Rolurile sale celebre din filme rămân cele de haiduci — Anghel Șaptecai sau Grigore Pintea—, dar rolul cel mai cunoscut și îndrăgit, cu care aproape s-a confundat în conștiința publicului, este Mărgelatu din seria filmelor regizate de Doru Năstase și Gheorghe Vitanidis, în care făcea un cuplu greu de egalat cu personajul Buză, interpretat de bunul său prieten Szobi Cseh.
Chipul lui Mărgelatu cu pălăria trasă pe față, îmbrăcat în mantia lungă și neagră, ”echipat” cu arma în care suflă după ce trage, dar și nelipsitele semințe de floarea-soarelui, alcătuiesc un tablou în care aproape oricine îl regăsește pe Florin Piersic.
Televiziunea l-a adus și în casele oamenilor care nu mergeau la teatru sau la cinematograf să-l vadă, prezentându-l nu doar în spectacole de teatru, Tv sau în filme, ci și în numeroase emisiuni de divertisment, în care a dovedit că poate cânta la fel de bine cum joacă.
După ce a jucat în rolul Zmeului în filmul muzical ”Rămășagul”, regizat de Ion Popescu Gopo, a fost și personaj principal în musicalul ”Corina” de Edmond Deda (după ”Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian), în ambele având-o parteneră pe Angela Similea, cu care a colaborat și în emisiuni de divertisment Tv. Tot cu Angela Similea a înregistrat în duet o piesă foarte cunoscută în anii ’80, ”Nufărul alb”.
Florin Piersic a răspuns și invitației lansate de Ovidiu Komornyik de a înregistra la casa de discuri a acestuia un album de autor — ”Hoinărind printre amintiri” — care cuprinde zece piese compuse de Dan Iagnov.
De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit titlul de ”Cetățean de Onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București și Galați. În Cluj-Napoca, un cinematograf poartă numele actorului.
La 10 decembrie 2012, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui acestei țări, Nicolae Timofti.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
La 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, ”pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Marele artist are o relație specială cu băieții lui, Florin jr. (din prima căsătorie, cu actrița Tatiana Iekel) și Daniel (din a doua căsătorie, cu actrița Anna Szeles). Este bunicul Soniei (fiica lui Florin jr.) și al lui Mark Cristian (fiul lui Daniel).
Ieri, 26 ianuarie 2016, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind conferirea titlului onorific "Artist al Poporului" actorului român Florin Piersic.
Titlul i-a fost acordat actorului Florin Piersic ‘în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei scenice, pentru succese remarcabile în activitatea de creație și contribuție substanțială la aprofundarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova”, precizează președinția de la Chișinău într-un comunicat.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!