Acum 77 de ani, la 28 iunie 1940, în urma ultimatumului guvernului de la Moskova, forțele armate sovietice au trecut la ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord, potrivit înțelegerilor peste capul popoarelor (înțelegeri dintre Stalin și Hitler), cuprinse în Pactul Ribbentrop-Molotov.
Pretutindeni în lume, chiar în Uniunea Sovietică, Pactul a fost blamat și calificat ca un act politic ce a înrâurit negativ evoluția vieții internaționale.
După cum se știe Basarabia a fost provincia ruptă din trupul Moldovei în anul 1812 și revenită la patria mamă în anul 1918 prin voința unei mari populații care, după un veac de aservire, nu-și uitase originea, nici limba strămoșească și nu-și înstrăinase nici obiceiurile și simțirea.
Unirea Basarabiei cu România nu a fost un act de cucerire, ci un act de eliberare săvârșit pe temeiul unor drepturi care au fost și au rămas în conștiința neamului nostru imprescriptibile.
Bucovina era provincia românească ruptă din trupul Moldovei în anul 1775 și revenită României integrate în hotarele ei etnice prin manifestarea voinței populației sale, lămurit exprimate în data de 28 noiembrie 1918.
Basarabia a fost și a rămas una din cele mai vechi fortărețe ale românismului, iar populațiile străine care s-au pripășit pe pământul ei nu i-au putut schimba nici caracterul și nici înfățișarea.
Basarabia cu populația ei răzeșească, cu toate cetățile și ctitoriile ei voievodale din vremea lui Ștefan cel Mare, a fost și a rămas provincie românească.
În noaptea de 26 spre 27 iunie 1940, guvernul U.R.S.S., printr-un ultimatum care expira în 24 de ore a cerut României de atunci acest teritoriu românesc, precum și nordul Bucovinei.
În această situație extrem de dificilă, România avea de ales între rezistența armată sau acceptare.
Rezistența însemna războiul, războiul unui imperiu numărând 180 milioane de oameni împotriva unei țări de aproape 20 milioane de locuitori, silită de o gravă situație internațională să vegheze și pe alte fronturi.
Acceptarea însemna jertfirea Basarabiei, ciuntirea Bucovinei de Nord și o gravă știrbire adusă unității noastre naționale.
Nu se cunoaște în istoria națională problemă mai chinuitoare decât aceea pusă spre rezolvare Coroanei și sfetnicilor ei în zilele de 27 și 28 iunie 1940.
Guvernul lui Carol al II-lea nu a putut rezista acestui ultimatum cu urmări tragice. Partea română a încercat să negocieze această problemă dar a primit un al doilea ultimatum, în care se cerea evacuarea de urgență a teritoriilor amintite.
După îndelungi dezbateri purtate în Parlamentul României, în ultimul ceas Consiliul de Coroană a fost nevoit să accepte decizia luată de guvernul sovietic.
Alături de savantul Nicolae Iorga și alți miniștri, Gheorghe Tătărescu, președintele Consiliului de Miniștri, declara în fața Parlamentului și a țării, printre altele, următoarele: „Am hotărât evacuarea Basarabiei și a Bucovinei de Sus, pentru a salva azi ființa statului român și pentru a nu pune în primejdie viitorul românismului. Declar aici că am luat această hotărâre sub presiunea forței, într-unul din cele mai grele momente ale istoriei noastre, lăsând viitorului și urmașilor sarcina să judece actul nostru”.
Fără un temei legal, sovieticii ocupau abuziv și ținutul Herța, ce nu fusese pomenit în notele ultimative.
În final, era pierdută Basarabia, având o suprafață de 44 500 km2 , cu o populație de peste 3 milioane locuitori, nordul Bucovinei cu ținutul Herța, ce aveau peste 6 000 km2 și o populație de 500 000 locuitori.
Așadar, pentru integritatea teritorială a României, data de 28 iunie 1940, rămâne o zi nefastă în care sovieticii cu acordul Germaniei ne-au smuls abuziv din pământul străbun.
Trecând prin epoci de criză fără pereche și vremuri zbuciumate, reamintim trecutul și adevărul istoric, ne prețuim și ne cunoaștem mai îndeaproape istoria neamului românesc, reînviind astfel spiritul național.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
