Acum sau niciodată!..
Îmi aduc aminte de un caz, când eram la Bucureşti, la un notar. Înaintea mea aşteptau alţi cetăţeni din RM, pentru acte. Veniseră cu un minibus cam şase persoane. Cunosc şi eu ceva în viaţa asta, chiar pot citi pe feţele oamenilor uneori. Dar, atunci când mai auzi ce vorbesc, poţi să te convingi – ai dreptate sau nu. Priveam concetăţenii mei moldavi şi se vedea (auzea) de la o poştă că erau nişte dudui cu „poftă” de Europa, împreună cu „şeful” lor. Am aşteptat cam mult timp rândul şi am auzit, fără să vreau, multe detalii din „drumul” lor de dobândire a cetăţeniei române, ei vorbind în rusă… clar!
Am înţeles că drumul lor şi timpul de primire a cetăţeniei va fi scurt… şi că le va fi greu să citească jurământul în limba română, ele cunoscând puţin doar „maldaveneasca”. Sigur că am avut gânduri rele şi atunci despre politicienii şi funcţionarii noştri, dar şi acum, când am aflat că dl Tănase a aşteptat redobândirea… din 2003. Nu cred că presa noastră română nu cunoaşte detalii despre aceste probleme, sau chiar dl Tănase. Înţeleg că nu prea au dreptul moral să critice, cei care nu au cetăţenie română. Însă cei cu acte în regulă au chiar obligaţia să reflecte lucrurile, aşa obiectiv cum sunt. Anume aşa, vorbind adevărul, deseori neplăcut, putem contribui real la îmbunătăţirea situaţiei şi disciplinarea politicienilor neobrăzaţi. Căci, dacă şi critici unele lucruri nu prea bune din ţara ta, nu înseamnă că-i vrei răul sau că nu eşti patriot.
P.S. Acum sau niciodată!… Ce cuvinte profunde, mobilizatoare are imnul nostru! Cât de mult am reuşi noi, ca naţiune, dacă am ţine cont de sensul lor. Mă gândeam că dl Tănase a primit actele de cetăţenie la un moment potrivit şi că dl ambasador Lazurca a avut inspiraţie bună organizând ceremonia oficială la reşedinţa sa. Important e ca acum, în această situaţie tulbure şi şovăielnică, măcar peste douăzeci de ani, când suntem iar pe muchie de cuţit, să lăsăm bâlbâiala politică şi să spunem lucrurilor pe nume. Să spunem clar – da sau ba!
NOTA REDACŢIEI: Miercuri seară, la reşedinţa Excelenţei sale Marius Lazurca, Ambasadorul României în RM, directorul Cotidianului TIMPUL, Constantin Tănase, şi soţia sa, profesoara Alexandra Tănase, au depus jurământul de credinţă pentru redobândirea cetăţeniei române.
„Am dorit, astfel, să scoatem în evidenţă aceste două personalităţi şi, totodată, să oferim posibilitatea tuturor românilor de a simţi importanţa acestui act”, a declarat Marius Lazurcă. „Recunoaşterea faptului că sunt cetăţean al României vine doar ca o chestiune tehnică – emoţional am fost întotdeauna român. Paşaportul românesc îmi trebuie nu pentru a emigra în altă ţară, nici măcar pentru a mă stabili în România. Pe frontul românesc de aici e foarte mult de lucru…”, a spus Constantin Tănase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!