Ultima oră

Acuzaţii grave în adresa lui Mark Tkaciuk

După cum relatează TRIBUNA, cu astfel de acuzaţii vine, într-o scrisoare deschisă către participanţii la plenara VIII a PCRM, ex-consilierul lui Vladimir Voronin, Valeriu Reniţă. Acesta a publicat astăzi respectiva scrisoare.

El aminteşte de Memorandumul Kozak, propus Moldovei în 2003 şi care prevedea soluţionarea problemei transnistrene pe calea federalizării Republicii Moldova. În opinia sa, vina pentru eşecul acelui Memorandum o poartă cinci persoane: Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk din partea Chişinăului, Igor Smirnov şi Valerii Liţkai – din partea Tiraspolului şi Dmitri Kozak – din partea Moscovei.

Valeriu Reniţă afirmă că, în seara zileri de 24 noiembrie 2003, totul era pregătit pentru venirea a doua zi la Chişinău a Preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru semnarea Memorandumului, inclusiv covorul roşu de la Aeroport şi comunicatul de presă care urma să fie difuzat a doua zi. Însă, după un sunet al secretarului general al NATO, Javier Solana, şi după vizita oficialului american, Heter Hodges, Vladimir Voronin l-a sunat pe Vladimir Putin şi a contramandat vizita şi semnarea Memorandumului.

El sugerează că oficialii străini cu care a vorbit Vladimir Voronin în acea seară nu aveau de unde să cunoască în detalii ce urma să se întîmple a doua zi, pentru că „Chişinăul şi Moscova s-au înţeles că negocierile vor fi strict secrete pînă la anunţarea textului coordonat al Memorandumului”. „Dar, cineva din participanţii la negocieri, cu o consecutivitate de invidiat, furniza informaţii unei ambasade, care se află nu departe de sediul CC al PCRM. Din cei cinci politicieni menţionaţi mai sus, Kozak, Smirnov şi Liţkai nu puteau face acest lucru din principiu, iar Voronin este exclus după statutul său. Deci, cine rămîne?”, întreabă Valeriu Reniţă.

Totodată, el afirmă că şi Vladimir Voronin are partea sa de vină şi îl acuză şi pe el, dar şi pe Mark Tkaciuk, că ar acţiona în interesul stăpînilor lor de peste hotare, ceea ce, în opinia sa, face imposibilă revenirea PCRM la putere.

tribuna.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *